was successfully added to your cart.

Bine te-am găsit

Azi e o zi mare – 16 mai 2012 – lansarea oficială a comunităţii de Leadership. Am putea spune că e nerezonabil să lansăm o comunitate de practici pentru pasionaţii de leadership şi dezvoltarea organizaţiilor, dar mai degrabă este nerezonabil să o mai amânăm.

Anul acesta va fi un an în care împreună cu cei 15 viitori membrii ai acestei comunităţi, vom construi identitatea şi vom trasa drumul pe care vom merge.

De ce această comunitate şi care-i treaba cu ea?

Vrem să oferim un mediu de învăţare, bazat pe modelul de învăţare CROS, membrilor din organizaţiile studenţeşti şi de tineret, care au roluri de conducere. Fie că sunt preşedinţi sau vicepreşedinţi, că coordonează proiecte sau departamente, ne dorim să dezvoltăm o comunitate a oamenilor care se întreabă – care este viziunea organizaţiei noastre? ce impact generăm noi? cum ajungem la rezultatele pe care ni le-am propus? de ce facem proiectul ăsta şi nu pe celălalt? care sunt procesele din organizaţia noastră? care sunt resursele de care avem nevoie? cum le gestionăm? cine sunt partenerii noştri şi cum arată relaţia organizaţiei noastre cu fiecare dintre ei? de ce se implică colegii noştri în proiecte şi cum arată cultura  organizaţiei noastre? Sunt multe întrebări şi sunt sigură că fiecare are un răspuns diferit la fiecare dintre ele. Cum ar fi să împărtăşim bunele practici între noi, să învăţăm de la trainerii, consultanţii sau practicienii din mediul business, să citim cele mai valoroase cărţi, şi în timp ce punem în practică lucrurile noi pe care le învăţăm, să ne dezvoltăm viziunea asupra dezvoltării organizaţiilor.

Cum am ajuns aici?

În ultime luni am tot pus pe hârtie nevoile pe care le poate avea un tânăr care conduce o organizaţie sau un proiect, cu ce tipuri de experienţe putem acoperi aceste nevoi, ce fel de resurse avem nevoie, încotro ne îndreptăm. Personal, am avut multe momente în care încercam să cuprind cu ochii complexitatea unei organizaţii sau să-mi imaginez un drum sănătos de cum construieşti o organizaţie. După mai multe exerciţii de genul acesta, am mai multe întrebări decât răspunsuri, dar suntem la început de drum şi vom găsi sau chiar dezvolta împreună aceste răspunsuri.

Şi pentru că suntem la momentul zero şi pentru că este o comunitate despre cum construieşti lucruri în jurul tău, identitatea acesteia va fi construită cu prima generaţie. 🙂

E un drum pe care abia începem să păşim, dar simţim că va fi unul lung şi frumos. 🙂

[plulz_social_like width=”350″ send=”false” font=”arial” action=”like” layout=”standard” faces=”false”]