was successfully added to your cart.

Mădălina Uceanu, omul și profesionistul „locuit” de sine.

Madalina_Uceanu„Mădălina, ce abia aștepți să vezi la un interviu?”

„Cel mai tare îmi plac întâlnirile în care văd că oamenii sunt locuiți. De ei. Care au o filozofie de viață, argumente reale, valori, motivații reale.”

Schimbul de replici de mai sus a venit spre finalul serii de 28 ianuarie. În această ediție de Invitatul Săptămânii, m-am bucurat să văd ce lucruri frumoase o locuiesc pe Mădălina Uceanu – omul și profesionistul.

„Care e interesul, dar pe bune – ăla din stomac, cu care ați venit în seara asta aici?”

Așa începe Mădălina seara în care ea se află în lumina reflectoarelor la invitatul săptămânii, răsturnând un pic formatul cu care eram obișnuiți. Nu vrea să povestească despre ea lucruri care n-ar fi relevante pentru cei prezenți, așa că preferă să pornească discuția de la întrebările lor.

„Vreau să fac recrutare pentru că așa interacționez cu oamenii și asta îmi place.” – se aude un răspuns din sală. „Pe vremea mea, era la modă să fii PR. Pentru că îți faci relații, și cunoști oameni, aduni contacte.”, continuă Mădălina. Însă orice job presupune relații cu publicul la un moment dat. Și recrutarea are o parte de PR – „aceea e compania, omul cu care m-am văzut la interviu.” În același mod, orice job presupune și interacțiune cu oamenii. Deci motivația interacțiunii cu oamenii nu i se pare suficientă Mădălinei: „E bine să-ți provoci presupunerile. Întreabă-te de ce vrei să faci asta.”

Mădălina are în spate aproape 20 de ani de recrutare, lucrând încă de la sfârșitul anului întâi de facultate. „Întâmplător am ajuns să fac ce fac acum.” A început atunci, în 1994, cu un job în secretariat, iar ‘95-‘96 devine deja consultant full. Prin 2010, „am fost lovită de microbul antreprenoriatului”, spune ea. De atunci, conduce Career Advisor, o companie locală de resurse umane. A dezvoltat și primul portal local de resurse umane – portalHR.ro. Mădălina e licențiată în câteva teste recunoscute internațional și are și formare în coaching.

De ce recrutare?

„Mi se pare că recrutarea făcută corect te dezvoltă extraordinar ca om și ca minte de business.” Pentru că trebuie să înțelegi joburi din „șapte mii de industrii” (banking, industrie auto, IT, outsourcing etc.), înveți și înțelegi și procesele de business din diverse companii și domenii. Mădălina a recrutat de la GM, CFO, Manager Marketing la Office Manager și multe alte joburi. Cu atâtea roluri, departamente și industrii, nu prea a avut cum să se plictisească. „Dacă găsiți voi varianta să vă plictisiți, spuneți-mi și mie.”, completează ea.

„Recrutarea mi se potrivește și ca stil de energie – pot să măsor dacă am făcut bine sau nu, pot să văd rezultatele.” Recrutarea, combinată cu consilierea în carieră, are un „de ce” puternic în cazul Mădălinei și pentru că „poți să intervii în carierele și în viețile oamenilor în niște momente critice, poți să îi ajuți să evite niște greșeli și să le fie mai bine.”

Care sunt trendurile în HR?

La această întrebare, Mădălina răspunde, din perspectiva ei, cu trei direcții.

Recrutarea va fi un trend din ce în ce mai mare, mai ales în zone tehnice și pentru că generația Y se recrutează altfel.

Altă direcție este cea de motivare și engagement, mai ales prin gamification și HR analytics. Analizarea datelor din HR se poate face și va fi necesară pentru a răspunde, de exemplu, la întrebarea „Pentru ce categorii de oameni avem retenție mai bună? Pentru ce vârste, ce profile, ce tipologii demografice?”

Altă direcție posibilă în HR-ul viitorului ar fi combinația dintre marketing și resurse umane – ca să poți recruta, motiva, menține angajații mai bine.

„Planurile în carieră nu prea merg. Mai degrabă planul e să fii adaptabil.”

Pentru că se pricepe și pentru că mulți dintre noi aveam nevoie de asta, am discutat cu Mădălina și despre carieră și joburile viitorului. Ea ne spune că, dacă vrei să evoluezi, mai important decât creșterea profesională e să înveți cum să te raportezi la job, la învățare, cum să îți gestionezi frustrările. „Modul în care îți gestionezi frustrările face o mare diferență în modul în care îți gestionezi cariera. Altfel, poți să ajungi ca tot restul lumii să fie inamicul tău numărul 1.”

Alt sfat de carieră e să te uiți concret ce înseamnă jobul, domeniul respectiv. „Oamenii la început tind să zică că vor să facă ceva pentru că arată bine, pentru că sună bine (de exemplu, PR sau organizare de evenimente). Mai bine sună un coleg care lucrează în PR și roagă-l să te lase să dai tu mailurile și telefoanele lui într-o zi.” Atunci când vrei să afli dacă un job ți se potrivește, uită-te și la minusuri – pentru cei 30%-40% care sunt „glamorous și fun”, există și 60%-70% mai puțin distractivi.

Un aspect foarte important într-o carieră „de succes” este și pasiunea. „Spirala e: dacă fac ce-mi place, automat fac performanță.” În plus, „dacă stai ani de zile într-un job care nu-ți place, te plafonezi, devii depresiv.” Dacă nu găsești nimic „in it for me”, mai bine „dont do it”. Dacă-ți place ce faci, restul vine de la sine.

Tinerii au la început de carieră entuziasm, și e bine, dar e și mai bine să fie un „entuziasm bazat”. Să nu existe o discrepanță prea mare între ce cred despre acel job și ce e el de fapt. E de preferat să combini entuziasmul cu un pic de realism și curaj: „încearcă lucruri până găsești realist ce ți se potrivește.”

Există tendința „corporate is bad” și „antreprenoriatul e fain”.

Legat de alegerea între antreprenoriat, freelancing sau un job într-o companie mare, Mădălina ne spune că nu e ceva „nașpa” în companii, că poate par mai „cool” antreprenoriatul sau freelancingul, dar trebuie să vezi dacă ți se potrivesc. De exemplu, unii nu suportă faptul că trebuie să vândă constant, aspect important ca antreprenor.

Sunt și câteva avantaje atunci când îți începi cariera într-o corporație: procesul de inducție și profilele de job sunt puse la punct, poți avea mai multă stabilitate, poți învăța niște lucruri până te decizi exact ce vrei, poți învăța despre dinamica și procesele unei organizații mari, există oameni care pot să se dedice învățării altora și poți dobândi disciplină – care „da, e de bază, și al naibii de utilă indiferent ce faci.” În schimb, antreprenoriatul și freelancingul pot fi sau nu „o poezie” – ai mai multă flexibilitate și putere de decizie, dar trebuie să vinzi. Cert e că sunt diferite pentru stiluri diferite și trebuie să te prinzi ce ți se potrivește.

Lecții și perspective, pentru viață.

Ce mi-a plăcut mie cel mai mult însă, la toată seara cu Mădălina, au fost lecțiile ei despre viață, despre carieră sau nu, noi sau reamintite pentru mine. Acele lucruri care o locuiesc pe Mădălina și pe care ne-a lăsat să le vedem și noi:

  1. Dacă le știi pe toate, atunci nu îți mai poate spune nimeni nimic nou. Preaplinul de sine duce la incapacitatea de a învăța.” Apropo de asta, în ultima vreme am început să apreciez din ce în ce mai mult aceleași lecții repetate de oameni diferiți, cu mai puțină sau mai multă experiență de viață. Mie îmi zice că e ceva acolo, de capul acelei lecții, și mă ajută reminderele, mai ales văzute prin alți ochi. Mădălina mi-a amintit că modestia, umilința și curiozitatea – ca atitudini – te pot ajuta să înveți mult.
  2. Oamenii cu care poți mișca lucrurile din loc sunt oameni care spun lucrurilor pe nume, concret; oamenii pragmatici.”
  3. „Lumea se va învârti în continuare în jurul rezultatelor (al banilor, dacă ăsta e sistemul de schimb pe care noi, omenirea, l-am ales).” Plus că „nimic nu e gratis” și banii „nu vin din cer”. Dacă nu plătești pe cineva neapărat în bani, îl poți plăti în altceva – timp, cunoștințe etc.
  4. „Nimeni nu îmi e dator cu nimic.” Adică să nu te aștepți la nimic de la ceilalți, pentru că te frustrezi sau te dezamăgești singur când ei nu-ți îndeplinesc așteptările. Pentru mine a fost o perspectivă mai puternică pentru articolul lui Leo Babauta – Toss Your Expectations Into the Ocean.
  5. Noi toți avem nevoie să producem ceva concret. Gradul de fericire cel mai mare nu e la cei bogați, e mai mare la cei săraci care muncesc. Pentru că au un sens, pentru că fac o diferență mare cu contribuția lor.”
  6. „Dacă stau într-un turnuleț de fildeș s-ar putea să ajung la concluzia ca sunt minunat.” Dacă ieși în lume, s-ar putea să constați că și alții sunt minunați. Mădălina susține că e bine să te expui social. Pentru că așa te presează piața să crești. De exemplu, când mergi la cursuri deschise versus la cele inhouse, vezi și alte organizații, alți oameni. Ca individ, să ieși în lume te ajută mai ales când vinzi și ai nevoie de personal branding. Ca organizație, e bine să dai din când în când un reality check – să participi la proiecte gen Gala Societății Civile, să vezi și alte proiecte care au crescut. „E foarte util să nu pierzi legătura cu realitatea.”
  7. „Nu cunoști niciodată un om până nu-i dai puterea.”
  8. „Trebuie să-ți placă să muncești.”
  9. „Ai grijă cui împărtășești visele tale cele mai de preț. Nu sunt pentru oricine.” Pentru că persoanele cu care le împărtășești sunt și cele care ți le influențează. E bine să fie cei care te susțin, dar care chestionează lucrurile, nu doar te încurajează. Dacă e un om de valoare, vei avea siguranța că te susține dacă pici.
  10. „Cum ai ajuns să faci performanță?”, o întreabă cineva pe Mădălina. „În primul rând, nu am considerat niciodată că fac performanță.”, vine răspunsul ei.
  11. „Nu vă uitați după rețete. Nu funcționează rețetele. Nici un fel de rețete.” Articolele cu „10 idei, lucruri pentru…” pot fi bune doar ca să îți dea noi perspective. „Rețetarele sunt spre îndobitocire, nu spre gândire.” Mai bine gândești: „Eu îmi fac cariera. Cariera mea – treaba mea.”