was successfully added to your cart.

E miercuri, ora 7.30 dimineața, prima zi după ce m-am întors din CAMP. Desfac toate bagajele și le răscolesc pe pat doar ca să constat că nu-mi mai găsesc portofelul. La 9.00 am programare la medic și am nevoie de cardul de sănătate, care e în portofel, alături de buletin, permis de conducere, certificat de naștere și carduri bancare.

Anulez programarea la medic și, după 2 ore de căutări, mă resemnez. Mi-am pierdut toate actele. Mă uit la mine și-mi spun: „E ultimul lucru de care ai nevoie acum. Ai greșit, da’ ai făcut tot ce ți-a stat în putere să îndrepți. Poți alege să înveți ceva din asta și ține de tine cu ce atitudine alegi să gestionezi ce urmează. Hai să fie o experiență care să te crească.”

Știam că va urma o serie de drumuri pe la ghișee, multe hârtii de completat și timp pe care voi regreta că-l investesc așa. Puteam să trec prin asta supărată pe mine sau… altfel.

 

E miercuri, ora 7.30 dimineața, prima zi de CAMP. Ne-am întâlnit la Piața Victoriei vreo 70 de oameni să plecăm împreună spre Moeciu de Sus. Patru ore mai târziu intrăm în spațiul taberei legați la ochi, un „ritual” ce ne descotorosește de viețile din care venim și ne aduce în momentul prezent: pe o pajiște cu pufuri colorate pe care vom putea sta toată săptămâna la umbra corturilor verzi sau a mărului rodnic din mijlocul curții.

IMG_05502Lângă măr stă Ovidiu, studentul ales să reprezinte atitudinea zilei de Kindness. Are o etichetă de „om bun” lipită aproape de umărul stâng și ne povestește cu calm experiențele care i-au împins la limită bunătatea.

„Atunci când facem lucruri cu bunătate pentru alții, mereu putem să ne amintim să fim buni cu noi”, scrijelesc eu pe caiet în drum spre cameră. 

Găsesc pe pat o geantă doldora de produse Avon și văd în asta un prilej prielnic pentru a aplica lecția lui Ovidiu. „Voi fi bună cu mine acum și voi face un duș ca să testez miresmele din cutiuțele colorate”, îmi zic în sinea mea, conștientă că aplic superficial mesajul ascultat anterior.

În CAMP fiecare participant a primit acest cadou de la Avon, susținătorul zilei. Cotrobăind după gelul de duș am înțeles cum acest gest de bunătate din partea lor poate fi ușor trecut cu vederea. Cred că abilitatea noastră de a aprecia și de a fi recunoscător e ceea care ne pune ochelarii cu care vedem bunătatea din jur.

Cobor gândindu-mă la importanța recunoștinței în validarea gesturilor de bunătate și sunt întâmpinată de întrebările: „Te-ai gândit vreodată la oamenii din jur și să le mulțumești pentru clipele pline de bunătate? Te-ai gândit la momentele în care ai fost bun cu tine?”. Inspir și zâmbesc.

Văd cum pe pajiște forfota creștea. Se dau telefoane cu lacrimi în ochi, se scriu scrisori cu condeiele dosite, se extrag bilețele cu provocări din bolul cu Acts of Kindness, se răspunde la întrebarea „Cum ar arăta o lume în care toți oamenii ar fi mai buni?” și se aleg biletele de intrare la poveștile cărților vii.

„Cărțile vii” sunt oameni a căror perspectivă scoate la lumină experiențele diferite și lecțiile de viață din jurul subiectului ales. De data asta, Daniel Drăghici (Scala Events), Vișinel Bălan (Desenăm Viitorul Tău), Horea Murgu (UNATC), Iulian Văcărean (Beneva), Elena Dobre și Vlad Atanasiu (Advanced Thinking) erau ferestrele prin care noi puteam vedea cum se trăiește bunătatea.

IMG_06842Aterizez în camera unde povestea Daniel Drăghici. E fix în fața mea, stă pe o canapea înconjurat de un cerc de ochi curioși. E prima dată când îl aud vorbind și sunt captivată instant. E genul de carte vie care-mi dă spațiu să stau în mintea mea și să împletesc în voie cele spuse de el cu firul gândurilor mele. Povestea lui îmi generează mai multe întrebări decât răspunsuri:

  • Se oprește undeva bunătatea? Dacă da, unde?
  • Poți face rău fiind bun?
  • E vreo legătură între milă și bunătate?
  • Care e relația între egoism și bunătate?

IMG_07422Cu noile întrebări în desagă, mă întorc pe pajiste să-l ascult pe Iulian Văcărean recitând poezia despre Uriașul cu ochi albaștri, de Nazim Hikmet. În câteva minute reușește să-mi transforme înțelegerea cognitivă despre bunătate în trăire emoțională și păstrez ancoră pentru acel moment cuvintele sale: „Bunătatea nu stă neapărat în milionul de euro pe care îl strângi pentru alții. Ci în emoția cu care trăiești propria bunătate. Iar mâinile tale sunt făcute să înalțe orașe de bunătate.”

Rămân singură pe balansoarul de lemn ce scârțâia în dreapta mea la fiecare avânt și ascult Patience. Până la finalul piesei înțeleg ce va face diferența în viitoarele mele acțiuni, de vor fi gesturi de bunătate sau nu. Înțeleg că la baza bunătății stă răbdarea – căci acordarea spațiului de răbdare înainte de a îmi alege acțiunea e ceea ce mă face să nu acționez pe pilot automat, care poate fi uneori o versiune a mea ce provoacă suferință. Când, de fapt, am opțiunea/ alegerea de a nu fi așa, ci de a acționa dintr-un loc de bunătate. Iar alegerea acțiunii din bunătate vine din acordarea spațiului de răbdare între stimul și răspuns.

Muzica se aude din ce în ce mai tare în sala de mese. Echipa CAMP și echipa Universității Alternative deschid petrecerea cu un battle care închide ziua în pași de dans pe refrenul If you gonna talk the talk, you gotta walk the walkfare

 

E joi pe la prânz, prima zi de după ce mi-am pierdut portofelul. CAMP-ul s-a încheiat deja de două zile, iar ziua de kindness pare o amintire veche a unor citate notate în caiet. Primesc un telefon:

-„Ana Răducanu? V-am găsit cartea de vizită într-un portofel în care aveți mai multe acte și v-am sunat să-l recuperați. Sunt șofer și le-am pierdut și eu o dată, știu ce înseamnă.”

 

Mai multe fotografii din ziua de Kindness din Camp 2015, aici. 

Join the discussion One Comment

Leave a Reply