was successfully added to your cart.

Am creat o Tina pe care apoi am trimis-o în lume să se descurce și să mi se întoarcă cu povești frumoase. Urmărind-o de aproape, tot timpul cu ochi de părinte grijuliu și sever, certând-o de cele mai multe ori și bucurându-mă de reușite de cele mai puține ori. Ba chiar, de la un timp, critica luase forme voalate sub nume de „feedback” ori lecții din care am de învățat ceva, astfel devenind din ce în ce mai plastică și firesc mai nemulțumită.

Abia după câteva zile de când m-am întors acasă din Camp m-am observat, în mediul meu, cum mă înlocuiam pe mine cu cea care vreau să fiu.

Am înțeles că vechile obiceiuri se pot manifesta în diferite forme pentru a atinge starea cu care ne-am obișnuit ani de-a rândul. Atunci am mutat atenția pe „cum”.

Am plecat în Camp cu două nelămuriri în minte: ce este libertatea și care e diferența între autenticitate și libertate. Așteptam ziua de Freedom convinsă că atunci voi găsi marele răspuns și voi înțelege.

Dimineața devreme m-am bucurat că-i soare pe cer și am ieșit pe pajiște să aflu secretul. Cătălina Matei trebuia să știe, eram convinsă. Ea organizase ziua asta și, în plus, umbrela mare sub care se desfășura Campul anul acesta era autenticitatea. Așa că am ascultat discursul ei de început de zi și… am prins-o p-asta cu „libertatea mea se termină când începe libertatea celuilalt”. Dar ce libertate e asta care se termină și care e corelarea cu autenticul din mine? Cum arată acest autentic și cum dau de el?

IMG_0008În timp ce îmi notam întrebările aud vocea Anei Silivaș: „Dansul e formă frumoasă de socializare, între timp s-a transformat într-un joc despre cine știe cele mai tari scheme. Lasă-te liber, rămâi atent la corpul tău și mișcările pe care le face în tandem cu ceilalți”.

Două minute mai târziu dansam alături de 80 de oameni, cu ochii închiși, în plin soare, pe pajiște, desculți, cu lucruri de spus, emoții de trăit și un corp ce se mișca haotic și liber. Dar mintea mea ronțăia în continuare dileme.

Dacă am văzut eu că-i așa, mi-am pus toată încrederea în atelierele ce urmau. Aici clar voi înțelege. Aveam multe variante:

Greu, dar m-am încredințat pasiunii pentru neuroștiință și am pășit curioasă la atelierul Silvianei.

Am aflat acolo că de-a lungul vieții ne lăsăm influențați puternic de aproximativ 10.000 de oameni. Ba mai mult, că Neuronii Oglindă, cei mai nou descoperiți, ne dau capacitatea de a recunoaște trăirile altor oameni, copiindu-i mai întâi pentru a-i putea înțelege. Deci noi suntem suma oamenilor pe care îi lăsăm să ne influențeze, iar toată viața noastră ne construim natural și organic pe baza empatiei. Atunci dilema mea s-a încheiat declarând cazul pierdut: nu există decât autenticitate autoconstruită – ce cred eu despre mine că-i autentic, iar libertatea e un concept inventat de mintea noastră pentru a ne simți comod.

După prânz am ascultat discursul Silviei despre Aivlis, prietena ei cea mai bună și libertatea de a fi, apoi am notat și cele două întrebări cu care am rămas din discursul lui Mircea Stăiculescu: „ce înseamnă libertatea pentru mine și după ce aflu, ce fac cu ea?” Flori (din echipa UA) ne-a povestit despre libertatea pe care o primim în anumite contexte, dar m-a lăsat pe gânduri cu întrebarea: „eu ce câștig din asta și ce am de gând să dau la schimb?” Întrebare cu care am pornit în a trăi prima Adunare Democratică din istoria Universității Alternative.

FH2A0361Ne-am entuziasmat cu toții, am lipit principii, am discutat și dezbătut probleme, substraturi și înțelegeri ale dorințelor tuturor studenților. Am participat toți la a pune în „The Book” (căreia îi vom alege împreună și numele) principiile după care Universitatea noastră și noi funcționăm ca o comunitate organică și autonomă. A fost ca un mic haos auto-organizat, în care am trăit multe emoții și gânduri care ne depășeau propria existență. Știam că acum contribuim la ceva mai mare decât noi, dar care ne privește pe toți – și pe cei care nu erau acolo sau cei care ne vor veni alături mai târziu. Se simțea în aer o responsabilitate trăită cu drag, piperată cu niște chef de joacă și întreținută cu o senzație înăbușitoare de apartenență la noi înșine – atât individual, cât și colectiv.

Și acolo, stând în pauză cu cartonașul de vot în mână, lângă un om de care mă leagă o prietenie atât de complexă, am auzit povestea unei fete care nu înțelegea ce înseamnă prietenii. Cu ceva timp în urmă, credea că a fi prieten cu cineva înseamnă lucruri pe care nu le regăsește între noi două și că lucrurile pe care eu le blamam la mine o fac să se simtă atât de autentică și liberă în prietenia noastră, iar asta a transformat-o ca om.

După toate astea, m-am raportat altfel la ziua de Freedom, a fost despre altceva: despre a înțelege de la Cătălina că nu doar eu sunt un om liber pe lumea asta, că toți suntem și fiecare dintre noi ne manifestăm libertățile fără a ne călca pe picioare. Ca atunci când dansam cu toții având grijă unii de ceilalți, așa cum ne-a făcut Ana Silivaș să trăim acel moment. Am înțeles că suntem concepuți să empatizăm și învățăm prin a-i copia pe ceilalți, dar asta pentru a ne putea regăsi mai ușor pe noi înșine și pentru a descoperi propriul filtru de învățare, astfel devenind autonomi. „Aivlis” cea întoarsă pe dos de Silvia m-a făcut să mă uit la cum eram eu copil și la ce lucruri din viața mea m-au făcut să construiesc o Tina pe care apoi… am trimis-o în lume să se descurce și să se întoarcă cu povești frumoase, așa cum și Ana Silivaș o spunea, dându-mi curaj să va scriu acum, așa.

Am mutat atenția pe „cum și am descoperit o altă formă prin care să ajung la răspunsurile pe care le căutam. Astfel, am aflat că mintea noastră nu poate găsi răspunsuri la orice, dar în complexitatea ființei noastre le trăim atât de natural căci nici nu le sesizăm, decât dacă se mai găsește un prieten să ne spună…

Nu știu să spun ce este libertatea și care e diferența între autenticitate și libertate, dar știu că dacă renunț din ce în ce mai mult la a ronțăi dileme și mă las să trăiesc pur și simplu fără efort, cu bucurie și având grijă de mai marele din care fac parte împreună cu ceilalți, atunci voi afla, altfel decât prin a înțelege.

Cred că viața merită trăită chiar și doar pentru a mă descoperi pe mine și mai puțin pentru a mă construi.

Nu mai e despre a fi cineva. Între mine și viața mea nu e nicio diferență. Atunci nu îmi rămâne decât să mă trăiesc, liber și autentic. Nu știu cum sau ce înseamnă asta, dar am un sentiment că o să aflu.

Iar melodia asta o ascultam pe pajiște în ziua în care am început să mă caut pe mine…

 

Mai multe fotografii din ziua de Freedom din Camp 2015, aici.