was successfully added to your cart.

Uneori, îmi pare că trăiesc într-o lume plină de oameni care se pregătesc continuu. Ne pregătim de muncă, de școală… să devenim profesioniști, antreprenori. Mă pregătesc pentru ziua de mâine, pentru nu-știu-ce curs sau nu-știu-ce vreme. Ne pregătim pentru ceva ce sperăm că se va întâmpla – dacă nu se întâmplă, măcar sperăm. Și cu toate astea, impresia mea e că ne simțim totdeauna nepregătiți.

Ca educator, fie că lucrezi în școală cu copiii, fie că formezi adulți sau faci antreprenoriat în educație e necesar să ai o pregătire.

În cadrul unei întâlniri din cadrul comunității de Educație, am avut-o alături de noi pe Oana Moraru. A venit din Călărași, locul unde lucrează zi de zi  în școala pe care a fondat-o chiar ea, Helikon. Acolo, împreună cu alți oameni cu mintea deschisă și sufletele destupate, crează experiențe pentru ca cei mici să se poată crește liderii lumii de mâine, oameni liberi, conștienți și capabili să crească intelectual, moral și emoțional pentru tot restul vieții.

oana-moraru„Lucrând cu oamenii, aceștia se conectează la tine. Este foarte important ce le transmiți. Dacă ai cea mai mică urmă de îndoială, neîncredere, ei te simt. E o meserie care îi leagă pe oameni de tine.” Mi-am zis atunci că oricât aș pregăti profesionistul din mine, de fapt sar o etapă – etapa în care investesc în mine ca simplu om pentru a putea deveni un profesionist.

Oana e un exemplu de educator pasionat care nu încetează să investească în propria-i persoană ca mai apoi să dăruiască mai departe.

„Ochii părinților au sclipit când au auzit de inteligență emoțională, comunicare și descoperirea talentului fiecărui copil.” A realizat în timp că pentru a ajunge la copii trebuie mai întâi să deschidă mintea părinților. Ne mărturisește că lucrează foarte mult și cu părinții, nu doar cu copiii. Are întâlniri regulate și primește constant feedback. Mă întrebam cum ar fi arătat educația mea dacă mama ar fi trecut săptămânal pe la școală, fiindu-mi astfel mai aproape.

Inspirându-se din învățământul din statele nordice și de filosofia Waldorf, Oana pune accent pe importanța metodelor de predare. Dacă scopul educației este să pregătească copilul pentru viață, atunci nu memorarea cronologică a datelor este cheia de interpretare a materiilor precum istoria, ci contextele în care s-au întâmplat evenimentele.

Fiind adepta unei perspective holistice, ea a angajat un profesor din Cambridge care predă folosindu-se de conexiuni la scară globală, pentru a crea „autostrăzi” în mintea copiilor.  Acolo unde istoria nu se învață cronologic, acolo unde biologia se îmbină cu chimia și în felul acesta iau naștere experimentele copiilor în afara sălii de clasă, explorând direct în natură; acolo unde fizica si matematica nu sunt două lucruri neapărat distincte, ci se susțin una pe cealaltă atât în teorie cât și în practică. Acest „acolo” trebuie să devină școala secolului nostru.

Oana a conturat propria abordare asupra învățării în școala pe care a creat-o. A combinat metoda holistică de învățare Reggio Emilia și a ales să o integreze într-un mod accesibil cu metodologia din curricula românească.

O altă metodă pe care o folosește cu succes este fotografierea și filmarea activității elevilor în timpul orelor de curs. La ce îi folosește asta? Îi ajută pe copii, la finalul zilei, să treacă prin toate activitățile pe care le-au făcut și să recapituleze ceea ce au învățat.

Copiii au situație neangajată până la 14 ani. Au nevoie să recapituleze conștient ce au experimentat pe o linie a timpului. În acest fel copilul este responsabilizat de propria lui învățare și înțelege conștient ce i se întâmplă. Un astfel  de copil deschide orice ușă fără temeri. Nu este genul de copil care se scurge pe lângă perete când intră undeva.”

Cu toate aceste exemple pe masă, ne întrebam curioși care este soluția pentru o schimbare în educația din România.

Oana ne mărturisește că simte o forfotă contiuă în zona educației. „Oamenii se întâlnesc, vorbesc, discută și încă nu știm cum să provocăm acel val care să schimbe.”

În viziunea ei, puterea exemplului este cel care va schimba lumea. Bunele practici preluate din mai multe direcții și implementate în mod personalizat pot forma acest val care să facă diferența. Nu crede în modele replicabile, ci adaptabile.

Totodată, schimbarea în educație va veni și în momentul în care vocea părinților se va face auzită în sistem. Atunci când părinții vor pune presiuni pe schimbarea curriculei, pe schimbarea metodelor de predare, pe cererea feedback-ului la sfârșit de săptămână. Dar asta implică efort, pentru că presupune, pe lângă educarea copiilor, educarea părinților de a ști ce vor de la un sistem educațional pentru copii lor. Iar în momentul în care părinții vor ști să ceară mai mult de la sistemul de învățământ, atunci, prin mimetism în educație, paleta de oferte educaționale va fi mai variată și mai aproape de realitatea nevoilor de zi cu zi.

Ceasul trecuse de ora nouă seara și noi continuam să ne provocăm în discuții. Ba că e părintele, ba ca e copilul, ori că sistemul ar putea…

Concluzia e una simplă: educația din România se pregătește pentru o revoluție.

Întrebarea mea rămâne aceeași: noi suntem cu adevărat pregătiți pentru asta?