was successfully added to your cart.

Pentru al cincilea an la rând, Universitatea Alternativă se regăsește pe lista celor mai democratice organizații din lume, realizată de WorldBlu. De 12 ani, WorldBlu a certificat ca Freedom-Centered Workplaces 160 de companii, impactând peste 1 milion de angajați din întreaga lume.

Titlul certifică felul în care este cultivată valoarea libertății pe baza evaluării a 10 principii într-o organizație. Această recunoaștere contribuie la misiunea Universității Alternative de a revoluționa educația prin cultivarea unui mediu în care fiecare individ este susținut să devină autonom, având un grad mare de libertatea și responsabilitate.

Definitoriu pentru echipa universității este că puterea, responsabilitățile și beneficiile sunt distribuite în mod egal, ceea ce ne determină să ne considerăm mai degrabă antreprenori, decât angajați. Fiecare membru din echipa își alege rolul și își asumă cu totul dezvoltarea, rezultatele sau gestionarea resurselor.

Totodată, în Universitatea Alternativă, nu doar echipa beneficiază de avantajele unui mediu de lucru bazat pe libertate, ci și clienții sau partenerii. Transferăm an de an practicile democratice și în serviciile sau experiențele pe care le oferim. Câteva exemple fiind:

  • De 3 ani de zile tabăra de vară este creată în totalitate de studenți;
  • Parte din echipă este și un număr de studenți voluntari, cu mandat de un an, care participă la decizii, sunt prezenți în toate întâlnirile strategice și au acces la toate documentele;
  • Prin adunări democratice se discută cu întreaga comunitate provocările care apar, găsim soluții și supunem la vot propuneri care implica direct experiența studenților.

“Am fost încântați să cunoaștem povestea Universității Alternative și să descoperim un loc ce pune principiile libertății și ale democrației în centrul funcționarii lor, având practici în zona descentralizării, alegerilor conștiente, a reflecției și a evaluării. În Universitatea Alternativă oamenii au oportunitatea să se auto-guverneze, să ia decizii asumate și să își trasese propriul parcurs în creșterea și educația lor. UA oferă un model aparte în siștemul educațional global și demonstrează că sunt alternative substanțiale la modelele de învățare traditionale, deja învechite. Suntem mândri că UA a deschis conversația în Romania despre cultivarea Libertății la locul de munca, discuție ce poate fi purtata în orice industrie.” Traci Fenton, Founder + CEO, WorldBlu.

Credem că o astfel de alternativă educațională are și mai mult sens dacă se continuă mai departe în mediul de business, acolo unde să existe practici care duc oamenii și organizațiile la potențialul lor. Ne bucură că anul acesta beneficiază de certificarea Freedom-Centered Workplaces 20 de companii internaționale, dintre care 2 noi din România: Autonom și Class Park, organizații performante în industriile lor, cu care colaborăm cu succes.

Dacă și voi vă doriți să cultivați mai mult libertatea și autonomia, suntem deschiși să împărtășim mai multe detalii despre practicile noastre.