Disciplină. Un cuvânt de care mă speriam mai acum câteva luni. Pentru că îl asociam cu reguli impuse, cu limite, cu o așezare forțată a lucrurilor.
Prima și prima dată când am avut ocazia să aflu mai multe despre procesul de autonomie în învățare a fost în vară, în timpul CROS Camp-ului. După o discuție de câteva minute, cu tot cu schițe, aer curat, soare și energie, am rămas jumătate în ceață, jumătate sceptică. În ceață – pentru că nu îmi dădeam seama dacă am nevoie de asta sau nu, sceptică – pentru că nu reușeam să văd, la momentul respectiv, plusul de valoare pe care mi l-ar fi adus un asemenea proces. Cum adică să învăț să învăț?
În toamnă, după un Learning Day în care am înțeles mai bine ce-i cu autonomarii și autonomicii și de ce ar trebui să îmi antrenez mușchiul învățării, m-am trezit așteptând cu un nod în gât momentul în care voi afla cine va fi autonomarele meu.
E un munte de energie și de răbdare, care a reușit să îmi câștige încrederea în secunda doi. Din prima noastră întâlnire, Silvia și-a dat seama că cea mai potrivită abordare vine la pachet cu hârtie și markere colorate, ca să putem pune într-o formă cât mai clară toate gândurile mele care se grăbeau să se facă auzite. Nici în privința acțiunilor mele nu mă simțeam mai organizată. Corina mută munții însemna pe atunci că orice provocare nouă își făcea loc foarte repede în programul meu, cu atât mai repede cu cât era mai interesantă sau mă ajuta să explorez o situație nouă.
Și uite așa, Silvia a venit cu cea mai mare provocare: ”Cum facem să ai mai multă disciplină în învățarea ta?” Primul pas: să îmi prioritizez cumva toate ”baloanele” pe care le aveam în aer în acel moment și să transform unul din ele într-un obiectiv concret de învățare. În teorie, ușor.
În practică, au urmat 5 săptămâni în care mi-am propus să îmi monitorizez orele de învățare. Voiam să înțeleg și mai bine ce înseamnă un sistem de learning and development, în ONGS-uri și în companii. Asta însemna să mă uit la toate oportunitățile de învățare pe care le am, la nivel teoretic, practic, social și reflexiv și să îmi setez câteva milestone-uri importante în jurul acestui obiectiv de învățare.
Cum pentru Andre Agassi experiența sa în tenis se bazează pe o relație de tip love-hate, așa și eu am ajuns ca după aceste 5 săptămâni să mă frustrez și să încep să îmi pun semne de întrebare, pentru că nu reușeam să ajung la nivelul de disciplină dorit: sistemul meu de monitorizare a orelor funcționa pe jumătate, nu reușeam să ating vreun milestone și învățam în continuare mai degrabă intuitiv, decât structurat.
Momentul adevărului: ”Silvia, cred că ar trebui să schimbăm obiectivul de învățare!” Și pentru că am descris-o ca fiind un munte de răbdare, am luat totul de la zero împreună: obiectiv nou, milestone-uri noi, strategii și instrumente noi de învățare. Și, cu puțin noroc, și un sistem nou de monitorizare a orelor.
De atunci și până acum, au mai trecut alte 10 săptămâni. Tot de atunci și până acum, Corina mută munții înseamnă mai multă disciplină. Mă provoc în continuare, dar am grijă să mut munții pe rând, cât să mă bucur de întreaga experiență.
Mai mult decât să îmi monitorizez învățarea, am ajuns să mă uit cu alți ochi la toate lucrurile din viața mea, pentru că sistemul meu vine și cu o metaforă. De acum, fiecare săptămână se transformă într-o mică poveste, cu 4 etape mari pe care le parcurg în urcarea ”muntelui”:
- Slipping – Uneori mă urnesc mai greu, pierd timpul pe facebook, dorm cu capul pe bancă pe la facultate sau revăd episoadele preferate doar ca să îmi dau seama că am ajuns să știu replicile pe de rost. Pe scurt, sunt undeva la baza muntelui meu și nu reușesc să înaintez, ci din contră, alunec.
- Enjoying the view – Cea mai frumoasă parte din urcare e priveliștea. Așa că am grijă ca fiecare săptămână să fie și despre Corina-omul, nu profesionistul. Despre Corina – cea care construiește relații, se răsfață cu o carte bună sau cu o piesă de teatru și se bucură de momentele mici.
- Climbing – Dezvoltarea mea profesională înseamnă în continuare explorare și responsabilizare, astfel că sunt atentă și la lucrurile asumate pe lângă obiectivul meu de învățare, dar care mă ajută să cresc și mă provoacă în continuare.
- Alpinism – Când pantele sunt mai abrupte și ai nevoie de instrumente speciale care să te ajute să ajungi în vârf, atunci e nevoie și de foarte multă disciplină și rigurozitate. Simți un gol în stomac la fiecare pas, dar nu pentru că ți-e frică, ci pentru că ești super entuziasmat că vei putea avea o imagine de ansamblu la un moment dat, imaginea din vârful muntelui – care e de fapt obiectivul tău. Pentru mine, alpinismul e răspunsul la întrebarea ”Cum poți învăța să înveți?”.
Muntele pe care îl urc momentan are în vârf noțiuni noi și bine fundamentate de leadership și management. Și am grijă ca în fiecare seară să mă uit cu atenție la toate etapele prin care trec în această urcare. Ușor-ușor, m-am transformat într-un alpinist în învățare.
Cel mai fain sentiment e să imi dau seama că, de fapt, disciplina nu e despre reguli impuse sau limite. E despre un echilibru și o libertate de a decide pentru tine care te transformă, în cele din urmă, într-un om autonom în învățare.
