Am plecat împreună cu Alecsandra Liţu pe drumul comunicării interne în cadrul cursului 2.0. Ne-am urcat la bordul trenului controversat cu multe întrebări. Oare cum poate să fie o călătorie în comunicare? Ce opriri să aibă? Noi, participanţii voioşi, ştiam că nu va fi o călătorie cu autobuzul galben al şcolii, pe străzi aglomerate şi plictisitoare. Nu aveam în faţă o autostradă dreaptă şi îngustă. Aveam mai degrabă în minte un drum prin munţi, aventuros şi nebătătorit, un drum desenat de noi. Aşa că ne-am urcat într-un tren cu şine magice care îşi schimbă direcţia în funcţie de pasageri. Între staţii citim. La opriri dezbatem. Pe drum aplicăm. La final îi plimbăm şi pe alţii.
Prima oprire: Salomé şi ESPERE. Staţionare: două săptămâni.
Despre metoda ESPERE (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relaţională Esenţială) dezvoltată de francezul Jacques Salomé, auzisem din traingurile susţinute de Alecsandra pentru comunităţile CROS. (cititi aici ). Ştiam deja că între doi oameni care comunică există o relaţie şi că într-o relaţie suntem 3: eu, tu şi relaţia dintre noi. Ştiam că ea e ca o eşarfă pe care o ţinem în mâini, de la câte un capăt, că suntem responsabili fiecare de o jumătate şi că ea trăieşte prin lucrurile cu care o hrănim. Aflasem despre echilibrul dintre a da, a primi, a cere şi a refuza. Devenisem conştienţi ce înseamnă de fapt aceste verbe. Pe scurt, înţelesesem cumva că în spatele cuvantului magic “comunicare” se află mai multe decât am fi crezut. Am aflat apoi că acest “mai multe” e de fapt un proces complex de autocunoaştere. Pentru curs, am mers mai departe de atât şi ne-am luptat cu paginile cărţii lui Salomé, “Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege” în ideea de a aprofunda şi a integra altfel principiile metodei. Spun că ne-am luptat, nu pentru că nu ne place să citim, ci pentru că este o carte cu care literalmente te lupţi. Nu are o mie de pagini şi nu e nici în chineză. Ceea ce are este o abilitate aparte de a-ţi dărâma paradigmele în care gândeai. Se joacă efectiv cu mintea ta: te revoltă, apoi te linişteşte şi îţi confirmă bănuieli inconştiente. Spuneam eu pe la jumătatea lecturii că e ca un Rivanol, ustură şi vindecă în acelaşi timp. Împreună am discutat pe fapte şi exemple concrete ideile din carte, am dezbătut, am analizat şi am înţeles.
A doua oprire: Rosenberg şi comunicarea nonviolentă. Staţionare: o săptămână.
Am simţit cumva că prima oprire ne-a schimbat. Am pornit cu greu către următoarea staţie, privind într-un fel în urmă. Până şi destinaţia ne făcea să ne întoarcem privirile, pentru că Rosenberg şi Salomé au oarecum percepţii asemănătoare asupra comunicării. Multe dintre conceptele lui Rosenberg le regăsiserăm şi în ESPERE. Interesantă a fost dezbaterea a ceea ce este diferit şi cu cine rezonăm. Subiectul aprins a fost diferenţierea între nevoi şi dorinţe. Salomé ne învăţase că nevoia hrăneşte viaţa, iar dorinţa hrăneşte persoana. Că o pereche de pantofi în plus e o dorinţă, dar a merge încălţat pe stradă e o nevoie. Pentru Rosenberg însă nevoile şi dorinţele sunt sinonime. Noi am rămas la “prima iubire” şi empatizăm cu francezul.
Urmează staţia: Stephen Covey şi The seven habits. Staţionare: o săptămână.
Acum citim din înţelepciunile lui Covey, un clasic al comunicării şi aflăm despre contul afectiv din bancă, despre sinergie, arii de control şi multe altele. Ceea ce e deosebit la cursul 2.0 e că luăm teoria, o întoarcem pe toate părţile şi o aplicăm pe situaţii concrete fie din viaţa noastră personală, fie din organizaţiile în care facem voluntariat. Astfel, nu rămâne numai teorie pură, ci e trecută prin filtrul practicii şi al realităţii. Dezbaterile se aprind şi Alecsandra ne opreşte, ne pune câte o eşarfă în mână şi ne face conştienţi de felul în care comunicăm. Devenim din ce în ce mai conştienţi de “trebuie” în loc de “vreau”, de “tu” în loc de “eu”, de “ştiu cum te simţi” sau ping-pong în loc de ascultare. Acum ştim că a comunica înseamnă a pune în comun, iar interacţiunea e menită să ne schimbe. Întrebarea care ne rămâne e “cum să îi facem pe alţii să relaţioneze ecologic” sau de fapt, spus mai în stilul ESPERE, “cum să transmitem ceea ce învăţăm”.
