Când auzi pași hotărâți și apăsați urcând scările în casa Universității Alternative, știi sigur că a sosit Cătălina Bericov. Pașii fac popasuri lângă bibliotecă, lângă dulapul din hol și prin camere. Este tot Beri (așa cum îi spun cei apropiați). Inspectează dacă toate lucrurile, cărțile, resursele sunt la locul lor. Ordinea și disciplina o definesc până la ultima șuviță.

Pentru că iubește logica, structura și științele exacte a optat în liceu pentru profilul real – matematică-informatică, din Cernavodă. Din clasa a cincea a făcut timp de 7 ani, handbal de performanță. Grupul de colegi și grupul de handbaliști erau foarte importante pentru Beri.

În București de abia aștepta să vină. Acasă începea să se simtă limitată și simțea că dorea să facă și alte lucruri, plus că neînțelegerile cu echipa de handbal o făceau să simtă lipsa unui colectiv închegat.

Deși iubea în continuare științele exacte, nu îi surâdeau facultățile cu matematici și multe teorii. Era puțin dezorientată, pentru că simțea că nu își găsește direcția. A ales totuși facultatea de Relații Economice Internaționale, unde a întâlnit cursuri interminabile, departe de logica de care avea nevoie.

Când a venit în București prima oară, adusă de părinți, a vărsat o lacrimă pe furiș, căci s-a simțit deodată singură. Din acel moment a pornit la drum nou și nebătătorit pentru ea.

În primul an de facultate și-a îndreptat atenția spre ONG-uri. A aplicat la ASER și AIESEC, însă a ales să intre în AIESEC. Aici a simțit din nou, după liceu, că face parte dintr-un grup. A ajuns în cadrul departamentului de Learning & Development, pentru că spuneau oamenii despre ea că în fiecare din interviurile și discuțiile cu ea, mărturisea că vrea să ajute oamenii.

Aici a explorat partea de training și facilitare, recrutare, managementul performanței, cultura organizațională, organizare de evenimente și toate activitățile se desfășurau pentru ea din perspectiva „să primesc resurse și informații pentru a mă dezvolta”. Îi plăceau aceste activități, însă nu îi aduceau acel farmec aparte, nu simțea experiența ca fiind acea stare de „flow”, în care uiți să și mănânci.

În Universitatea Alternativă s-a înscris cu același „mindset”: de a primi și de a căuta acel „flow”. În primul an de UA, venea foarte rar prin Learning House. Timidă fiind, nu se putea imagina stând la masă cu alți studenți pe care nu îi cunoștea.

Experiența procesului de consiliere pentru autonomie în învățare și experiența de coaching au ajutat-o într-o măsură destul de mică în primul an, căci ea simțea că are nevoie să se cunoască și apoi să lucreze pe obiective clare și concentrate.

Primul moment care a făcut-o pe Beri să vadă valoare și să simtă o conexiune cu mediul Universității Alternative, a fost în vara de după primul an, când Tori Dinu i-a povestit de un proiect de Rent-a-Team și i-a lansat provocarea de a fi parte din proiect. A acceptat provocarea și a recrutat timp de 3 luni noi angajați în cadrul Vodafone alături de alți trei colegi din UA.

Atunci a simțit că oamenii cred în ea, de la Tori care i-a propus proiectul și până la colegii de echipă și seniorii din companie. Simțea că face lucrurile să se întâmple.

Astfel, în anul al doilea în Universitatea Alternativă, Beri prinde curaj și vine mai des prin sediul UA, vine să lucreze după facultate și să petreacă timp în spațiul fizic al universității.

Au urmat de-a lungul timpului și alte proiecte de Rent-a-Team: proiectul de trainee management tot în cadrul Vodafone, pregătirea și susținerea unui workshop în cadrul Angajatori de top pentru compania Genpact, participarea la procesul de recrutare al membrilor comunității de IT din cadrul UA. Acestea îi aduc, pe lângă o recompensă financiară, și multe lecții și provocări prin care Beri crește.

Proiectul de recrutare din cadrul firmei de consultanță și servicii în HR, Mindoff,  la care a lucrat împreună cu Tibi Borza și Corina Angelescu, o fac să realizeze că mai presus de activitatea și proiectele propriu zise, ea pune accent și se bucură de oamenii cu care lucrează.

Starea de flow pe care a căutat-o în toate proiectele a găsit-o după ce a zis „da” provocării de a fi parte din echipa de organizare Camp 2014. Cu ordine, disciplină și responsabilitate s-a pus pe treabă și a lucrat uitând de orele lipsă de somn. În cadrul Campului a fost responsabilă de dinamica zilei de Dreaming, de procesul de sosire și plecare și de firul roșu al zilelor. Experiența a determinat-o să fie ea, să se apropie mai mult de oameni și să simtă că leagă relații autentice cu colegii-studenți, din echipa de organizare. A plecat din Camp cu niște prieteni de nădejde, „niște frați”.

Un alt moment de impact pentru ea a fost când Corina Gheonea, coordonatoarea taberei, i-a propus să țină discursul din ziua plecării.

Cu emoții uriașe, Beri construiește discursul cu puțin timp înainte de ziua cu pricina, ajutată de Vlad Atanasiu. În acele momente, Vladi scoate emoția din sufletul ei. Întrebată în nenumărate rânduri „ce înseamnă Universitatea Alternativă pentru tine?”, Beri se plimba prin cameră dintr-un capăt în altul. Cu mâna la piept, ea îi mărturisește că simte o căldură. O căldură ce vine din puterea comunității.

Din aceste experiențe, Beri se îmbogățește cu farmecul autenticității și a puterii de a se exprima și înțelege echilibrul de a oferi și de a primi într-o relație de prietenie.

Astăzi simte că a crescut în ultimul an cât alții în zece și se preocupă de momentul prezent. Deși simte un cutremur constant sub picioarele ei, învață să își creeze propria poveste prin focus, simplitate și exprimare.

Dacă te-ai întâlni cu Beri, sigur ți-ar spune: „Fii tu! Găsește simplitatea aceea din viața ta și nu o mai complica!”

Leave a Reply