Cortina se ridică. Pe scenă apar Horaţiu Mălăele, îmbrăcat comod în culori închise, şi Ion Caramitru, purtând un costum elegant de seară. Urmează un recital de teatru: „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”. Sunt în sala Teatrului Lipscani unde în perioada 12-21 septembrie 2014 a avut loc Fest pe Lipscani, un festival dedicat lui Mălăele şi pieselor sale de teatru.
Am descoperit teatrul acum 4 ani când împreună cu mama mea, am decis să mergem la piesa Podu’, în care protagonistul principal era chiar el, Horaţiu Mălăele. Îmi plăcea teatrul, dar nu îl vedeam ca pe o metodă de a-mi hrăni inima şi intelectualul. În acea seară de octombrie târzie, Mălăele a ajuns la teatru cu 15 minute înainte de ora începerii piesei. În 20 de minute era pe scenă şi parcă era alt om, un alt personaj. După acea piesă am înţeles mai bine ce e teatrul, ce înseamnă să ai o astfel de meserie aleasă, cea de actor. Îmi pare că ei de fapt sunt undeva pe un piedestal deasupra noastră, că sunt nişte supra-oameni.
Pe 15 septembrie, la Teatrul Lipscani, eram la a cincea piesă în care juca Horaţiu. Timp de o oră şi jumătate, piesa a fost un schimb jucăuş, comic şi, pe alocuri acid de replici între el și Caramitru. Una din glumele preferate ale lui Mălăele se pare că este următoarea: „Dacă mă uit la Caramitru cum joacă teatru, îmi zic: dacă el poate, sigur pot şi eu.” Oare o astfel de afirmaţie poate schimba viaţa unui om?!
Două luni mai târziu, miercuri pe 19 noiembrie, Horaţiu Mălăiele a fost Invitatul Săptămânii. A fost un moment de bucurie pentru sufletul meu. Îl aveam în faţă pe marele maestru, dar de data aceasta pe scena Universităţii Alternative. Ca de obicei, este îmbrăcat în negru. Îşi începe expunerea spunând: „Mă ocup de caricatură. Am mai scris 2-3 cărţi, dintre care una de beletristică – Rătăciri. Au fost nişte înscrieri de-ale mele pe care le-am pus într-o carte şi care s-au vândut bine. Acum sunt la a doua.” Ne povesteşte despre galeria de desen grafic și caricatură satirică de pe Smârdan 37 din Centrul Vechi. Şi că joacă tenis de 12 ani în fiecare zi. Cu ceva ani în urmă a descoperit o sală maiestuoasă în Centrul Vechi pe care a renovat-o şi a intitulat-o Teatrul de pe Lipscani.
Horaţiu vine de la Târgiu Jiu, un oraş „unde nu era nici un teatru. La un moment dat, când eram mic, a venit un teatru de la Craiova, dar a fost o băşcălie.” A venit în Bucureşti cu gândul să dea la Arte Plastice. În clasa a XII-a ţinuse o expoziţie de guaşe şi ulei într-o sală din aproprierea operelor lui Brâncuşi din Târgu Jiu. „Pe vremea aceea, la noi în oraş era o delegaţie de la Grigorescu cu nişte belgieni. Unul din belgieni a văzut operele mele şi a vrut două dintre ele. Directorul şcolii i le-a dat pe gratis. După câteva zile, belgianul mi-a scris o scrisoare prin care mă recomanda pentru a intra la facultate. Aveam şanse mari…”
Pare că se gândeşte cu tristeţe la acel moment, când ar fi putut alege calea artelor. Dar zâmbetul îi revine imediat când ne povesteşte cum a descoperit el teatrul. Fiind în Bucureşti pentru examen, s-a izbit de Teatrul Bulandra, aflat în „zodia lui cea mai bună. I-am văzut pe Ciulei şi pe Rebengiuc pe scenă şi am zis că dacă ei pot, pot şi eu!” Pe vremea aia, la facultatea de teatru erau doar 6-7 locuri. Bătaia era mare, cam 300 pe loc. Dar a putut, şi a intrat.
Meseria de actor Mălăele o consideră ba groaznică, ba frumoasă. „M-a transformat mult. Să stai pe scenă, să faci roluri. Să stai în zona unor poveşti miraculoase scrise acum o mie, două mii de ani… e o taină. Să combini un personaj cu personalitatea ta… e o taină.” Se consideră un actor norocos, totdeauna a avut şansa să îşi aleagă rolurile: „dacă au fost roluri pe care nu le simţeam, dom’le, nu aveam ce căuta acolo.” A jucat unele piese şi de șase sute de ori, dar de fiecare dată a fost altceva, o trăire nouă. „Fiecare reprezentaţie în parte e altceva. Tu eşti altul faţă de cel de ieri, publicul se schimbă, cei de la lumini, de la sunet. Fiecare piesă e altfel. E ceva nou de fiecare dată. Asta e frumuseţea teatrului!”
Horaţiu vorbeşte cu mare drag de prietenii săi. Una din cele mai frumoase prietenii le-a avut cu Toma Caragiu. Ţine să ne povestească puţin şi despre el: „într-o zi eram în faţă la Intercontinental cu Toma. Vine un tip şi îl întreabă: – Bă, unde e strada Popa Nan? Toma îi răspunde cu calmitate: – Dacă nu dai bună seara şi nu vorbeşti frumos, eu te mint şi te rătăcesc.” Ne povesteşte cum erau nedespărţiţi şi că regretă mult absenţa lui acum.
Mălăele pare că nu e singur niciodată. Dacă nu e într-o relaţie cu o persoană, este într-o relaţie cu un televizor sau cu un caiet de schiţe. „E o prostie să crezi că eşti singur. Singurătatea e revoltătoare.” Dar accentuează că: „Ceea ce cred e că trebuie să fii atent la paşii timpului actualităţii, la paşii timpului tău. Să calci cu oamenii din ziua respectivă. Dacă rămâi ancorat în proiecte şi în visuri mai vechi greşeşti.”
Nouă, tinerilor din faţa lui, ne transmite:
- Să vă jucați este secretul tinereții
- Să citiți este cultura înțelepciunii
- Să gândiți este izvorul puterii
- Să fiți buni e calea spre fericire
- Să fiți calmi e cheia succesului
- Să iubiți este rațiunea de a iubi!
Spre sfârşitul evenimentului îl văd pe Andrei în dreapta mea cu aparatul în mână. Îmi doresc de mult să învăt să fotografiez, şi dacă mi-ar ieşi cum îi iese lui Andrei, ar fi şi mai bine. Însă de data asta îmi zic: „Dacă el poate, pot şi eu!”
Mai multe fotografii de la Invitatul Săptămânii cu Horațiu Mălăele – aici.
