Cristiana Enulescu

La câteva minute după ce am promovat mesajul despre susţinerea lui Schimbă-Lume pe facebook, am primit un mail de la Cristiana Enulescu, în care îmi spunea că vrea să susţină un Schimbă-Lume. Când am rugat-o să-mi trimită o poză şi dacă acceptă să apară pe site-ul Universităţii Alternative, mi-a spus că e ok, dar că nu ştie cum ajută asta, că ea nu e persoană publică.

Când ne-am hotărât să întrebăm în jurul nostru cine mai doreşte să susţină, alături de noi, un Schimbă-Lume, ne-am gândit că sunt oameni, cum e Cristiana, care cred în Universitatea Alternativă.

De ce susţii un Schimbă-Lume?

[quote author=”- Cristiana Enulescu”]

De ce susţin un Schimbă-Lume? Cum să NU susţin un Schimbă-Lume? Mai ales un Schimbă-Românie. Este simplu, atât studentul, cât şi Universitatea Alternativă sunt pentru mine speranţa că nu e totul pierdut. Speranţa în viitorul unei generaţii de oameni talentaţi şi cu iniţiative ambiţioase, care nu va fi condamnată la exod sau plafonare.

Celor ce aleg UA nu pot decât să le fiu recunoscătoare. Ei au înţeles deja cum să îşi pună în valoare pasiunea şi talentul. Iar cei ce şi-au dedicat cariera (şi nu numai) acestei Universităţi, cei care au dat dovadă de consecvenţă, devotament şi perseverenţă, mai ales când nimeni nu credea că vor reuşi, aceştia din urmă au parte de toată admiraţia şi respectul meu.

Deci cum să nu susţin aceast proiect? Sper cu toată fiinţa că lucrurile la care visaţi voi, cu atâta pragmatism, vor prinde viaţă cât mai repede.

[/quote]

Cristiana are 29 ani şi s-a mutat în 2010 în Franţa. Mai întâi pentru studii, apoi a rămas acolo cu jobul. Se uită de peste hotar la ce se întâmplă în ţară şi trăieşte cu speranţa că lucrurile se vor schimba în bine, pentru cei care sunt aici.

Dacă vrei să afli mai multe despre campania Susţine un Schimbă-Lume, citeşte aici sau aici.

Leave a Reply