was successfully added to your cart.

Tot ceea ce mă înconjoară pe mine și pe tine în acest moment există pentru că cineva a avut o curiozitate în trecut. Laptopul la care scriu, becul care îmi luminează camera, biroul și scaunul pe care stau, cana, ceaiul și mierea de care mă bucur acum există pentru că cineva a fost suficient de curios să descopere lumea care îl înconjoară, a experimentat fără frică dincolo de ceea ce știa deja despre ea, pentru ca apoi să creeze ceva nou cu ce a descoperit.

Partea și mai bună: curiozitatea aceasta merge mână în mână cu succesul nostru personal și profesional. Indiferent cum îl definești tu, explorarea lumii exterioare și interioare și folosirea informațiilor pe care le descoperi prin curiozitatea nu fac decât să te ducă acolo unde îți dorești să ajungi.

Pentru mine, succesul înseamnă să îmi petrec ziua făcând lucruri care mă bucură și care îmi dau energie. Să scriu îmi dă energie, să povestesc oamenilor despre experiențele și emoțiile mele și să îi încurajez să facă la fel, este ceva ce îmi aduce o bucurie imensă!

Nu am știut dintotdeauna asta despre mine. Dimpotrivă, îmi era o frică teribilă să povestesc altora despre cine sunt și ce vreau. Dar în același timp eram curioasă cum se simte pentru că vedeam atâtea emoții bune pe chipurile celor care vorbeau despre sine în fața unei mulțimi de oameni la fel de entuziasmați. Am decis să fac pasul ăsta în necunoscutul, p-atunci înfricoșător, și am văzut că se simte bine de tot, cam cum aș vrea eu să mă simt în fiecare zi din viața mea. Iar asta m-a făcut și mai curioasă: cum pot să mă transform eu pe mine în cine îmi doresc să ajung doar spunându-mi povestea?

Acum aprofundez cât pot de mult magia de a spune povești în cât mai multe forme posibile.

…..

Acesta o devit acum modul în care acționez și învăț eu: mă las condusă de curiozitățile pe care mi le trezește lumea din jur, aleg una și explorez fiecare aspect al ei fără distrageri, mergând cât pot de mult în profunzime. În felul acesta ajung să scot la suprafață multe aspecte și talente ascunse ale mele.

Dacă tu te uiți cu atenție la tine acum, vei vedea că fiecare trăsătură de caracter și abilitate care te definește nu a fost la început decât o simplă curiozitate. Și nu există o singură persoană care să fie identică cu tine, ori care să poată să facă ceea ce faci tu așa cum faci tu. Iar asta ne face unici.

Când luăm unicitatea asta, ne conectăm la ea și o folosim în folosul nostru începem să ne creăm drumul către succesul nostru personal, iar dacă alegi să te folosești de ea conștient, creând valoare în viața oamenilor, te va ajuta și în succesul profesional.

Ca să ajung să mă folosesc practic de curiozitățile mele, am dezvoltat trei atitudini care m-au ajutat în fiecare zi să mă cunosc și să acționez în concordanță cu cine sunt.

Deschiderea față de nou și vechi

Încă de când ne naștem avem o curiozitate imensă față de lumea înconjurătoare, iar creierele și mințile noastre încep să fie modelate de descoperirile pe care le facem pe această cale. Pe măsură ce creștem, factori interni și externi ne influențează curiozitatea. Astfel, aceasta poate ajunge în orice moment al vieții noastre oriunde între minus infinit și plus infinit, transformându-ne în ființe foarte închise ori foarte deschise față de experiențele vieții.

Oriunde ai fi pe axa aceea în acest moment, trebuie să știi că este în puterea ta să schimbi cum vrei tu ce vrei tu. De preferat, să fii cât mai deschis și mai curios față de lumea și realitatea în care trăiești. Vei da peste lucruri care contrazic total ceea ce știi deja, sau dimpotrivă, informații care îți confirmă tot ceea ce crezi despre lume și chiar îți dau mai multe motive.

Indiferent de situație, rămâi curios, rămâi deschis. Cât din ceea ce descoperi ajunge să fie integrat în cine ești e numai alegerea ta. Ține minte, însă: capacitatea de a învăța, de a te dezvăța și de a reînvăța va fi extrem de necesară în viitor pentru a te integra în societate și pentru a avea impactul pe care ți-l dorești. Curiozitatea este cheia pentru toate acestea.

Pune întrebări puternice

Tu ce faci când îți apar în minte întrebări? Le cauți răspuns, le dai la o parte, sau găsești altele și mai bune?

„Dacă aș avea o oră să rezolv o problemă și viața mea ar depinde de soluție, aș petrece primele 55 de minute pentru a stabili care este cea mai bună întrebare la care să răspund…căci o dată ce știu întrebarea potrivită, aș rezolva problema în mai puțin de 5 minute.” – Einstein

Fie că sunt întrebări complexe, ori întrebări simple, întrebări banale, ori întrebări la care nici nu te-ai gândit, ele sunt cel mai bun instrument pentru a aprofunda un subiect. Poți să te gândești la întrebări ca la treptele unei scări, sau pașii pe care îi faci pentru a ajunge mai aproape de ce îți dorești să realizezi ori să descoperi.

Creează conexiuni

Curiozitățile pe care le ai găsesc întotdeauna modalități de a se conecta între ele fără ca tu să depui efort. Prin simplul fapt că ai cunoștințe din mai multe domenii diferite, mintea ta începe să creeze punți între ele, transformându-le din multe competențe răsfirate, într-una complexă, unică și personală.

Mintea noastră are două moduri în care funcționează: focusat și difuz. În primul mod, ești tu cel care caută și procesează informația cu determinare și concentrare. În cea de-a doua, când este în modul difuz, informația circulă liberă, iar prin tendința noastră de a găsi tipare în ceea ce știm și ne înconjoară, ea se leagă cu cunoștințele pe care le avem deja. Pe Coursera începe azi cursul Learning How to Learn: Powerful mental tools to help you master tough subjects, care să te ajute să înțelegi mai bine aceste lucruri.

…..

Fii curios și lumea pe care o vezi tu împrejur o să capete alte forme și culori pe care tu să le combini cum vrei pentru a-ți crea locul potrivit ție.