Am rugat o parte dintre „nerezonabilii” Universităţii Alternative să ne povestească, pe scurt, despre ei și despre experiența UA.  Andreea Gospodariu (zisă și Dea) este studentă alternativă din 2014 și mare pasionată de educație și fericire.

Dea în 10 cuvinte…
Înghețată și ciocolată. Fantezistă. Energie și entuziasm. Curaj. Caffe Latte. Organizare. Fericire.

Ce te face nerezonabilă?
Faptul că am foarte multă energie pe care aleg să o folosesc în a contribui la un bine mai mare. În același timp cred cu tărie că putem face orice alături de ceilalți.Trebuie doar un pic de curaj, niște pasiune și un plan :).

Ce făceai atunci când ai luat decizia de a te înscrie la Universitatea Alternativă (UA)?
Terminasem masterul de vreo doi ani, tot de atâția lucram într-o companie, însă nu îmi găseam locul. Nu prea-mi dădeam seama care e scopul meu. Visam destul de diferit de cei care mă înconjurau și atunci mi-am dat seama că am nevoie să fac un pic mai mult, să caut un pic mai mult, să explorez, să experimentez, să învăț eliberată de obligație, de note, de teamă.

Cum și de ce ai ales UA?

De când eram copil am visat să putem alege cu toții ce vrem să descoperim, să avem ocazia să o facem activ, să fim sursă de inspirație și de progres unii pentru alții și în final să funcționam ca un sistem sănătos. Acum îmi dau seama că visam, de fapt, la educația democratică. Mama mi-a zis că, din păcate, așa e sistemul ăsta. Ca un dat. Am îmbrățișat ideea că e doar o fantezie, mai ales ca nu găsisem încă pe nimeni care să împartășească o asemenea viziune. Am tras aer în piept și m-am calmat vreo 15 ani. Pănă când… Am citit despre ceea ce se întamplă în Universitatea Alternativă și am crezut că visez. Era de 100 de ori mai complex și mai frumos decât lumea pe care o imaginasem. N-am avut nevoie să mă gândesc sau să pun în balanță. Am ales să ma uit cu atenție la ce au mintea și sufletul meu nevoie și am plonjat.

Top 3 lucruri cu care te-a ajutat experiența de student alternativ?
Sunt multe lucruri cu care m-a ajutat experiența de student alternativ, mi-e greu să mă opresc la trei. Universitatea Alternativă este un loc în care mi-am permis să visez, să râd, să (mă) descopăr. M-a încurajat să cunosc părticele din oamenii din jur și să împărtășesc câteva piese din puzzle-ul meu. Mi-a oferit lecții valoroase pentru care de multe ori n-am avut nevoie de pix și foaie, pentru că s-au întipărit în mintea mea. M-a ajutat să redescopăr conexiuni pe care le credeam adormite și m-a învățat să ascult cu adevarat. Și, cel mai important, mi-a pus întrebarile de care aveam nevoie ca să pot crește în voie.

Ce specializare ai ales? De ce?

Am ales Comunitatea de Educație, pentru că am nevoie să fiu alături de oameni care visează ca mine, care vor ca învățarea să fie o bucurie – un proces care să ne fie alături toată viața, care știu că ea stă la baza progresului și care vor să aducă schimbare într-un domeniu atât de important.

Ce ţi-ai propus să faci în următorul an?
Îmi doresc să contribui mai mult la Comunitatea de Educație pentru ca împreună să avem cât mai mult impact, dar și să pun cap la cap ateliere și programe de dezvoltare personală.

Care este visul tău nerezonabil?

Să contribui prin tot ceea ce fac și sunt la o lume în care oamenii se cunosc pe ei înșiși, în care trăiesc autentici, fericiți și conștienți de sensul vieții lor.

Ce ai recomanda acum unui student sau proaspăt absolvent din România?
Să experimenteze joburi și să învețe din fiecare dintre ele. Să riște cât mai mult. Să călătorească (low cost) cu scopul de a cunoaște culturi și nu de a bifa obiective turistice. Să persevereze în visul său. Să fie liber și conștient că alegerile sale sunt doar ale sale.

Până pe 12 iunie poți aplica pentru a deveni parte din următoarea generație de nerezonabili de la Universitatea Alternativă. Rămâi la curent cu evenimentele noastre aici sau află mai multe despre procesul de selecție aici

Leave a Reply