Text scris de studentele Ioana Lungu și Luminița Mesaros
A venit acel moment din an când trebuie să provocăm un pic realitatea: Learning Day #2 cu tema Challenge Reality. Am ales să facem asta pornind de la ideea că nu există o singură realitate, ci un spectru mult mai larg, de care nu suntem conștienți. Pornind pe traseul individ – comunitate UA – București, ce ne-am propus pentru această zi, a fost să schimbăm anumite percepții.
Am început cu individul, așa că în prima parte a zilei am avut-o ca invitat pe Dani Prisacariu, trainer, formator și kind fighter pentru drepturile omului. Pentru început, ne-a rugat să stăm cu ochii închişi, iar ea ne a zis o poveste. Fiecare dintre noi era într-un parc. Vară. Copacii verzi. Păsările vesele. Vântul. Ne întâlnim cu mai mulţi oameni: un copil care se joacă cu mingea, iar apoi se duce la părinţii lui. După vedem un cuplu de tineri îndrăgostiţi şi mai încolo un grup de bărbați. După ce ne “trezim”, Dani ne întreabă ce am văzut – feţe cunoscute, feţe necunoscute, siluete? Dar cel mai important, era vreun cuplu gay? Era vreunul dintre oameni cu dizabilităţi? Copilul cu mingea era băiat sau fată? Cineva pe acolo de altă culoare/etnie? Ne-am lovit puternic de propriile stereotipuri.
Am vorbit apoi despre privilegii. Dani ne-a propus un joculeţ simpatic: am făcut grupe de câte 3-4 oameni, iar fiecare grupă a primit poza unui om necunoscut. Trebuia să ne imaginăm numele, etnia, locul unde trăieşte, câte limbi vorbeşte, ce lucrează, dacă are copii, ce face în timpul liber. L-am accepta în UA dacă s-ar înscrie? A fost interesant să ne lovim, din nou, de stereotipuri şi să ne dăm seama că noi – ca albi, heterosexuali, fără dizabilităţi, cu acoperiş deasupra capului, cu acces la educaţie – avem de fapt nişte privilegii pe care mulţi alţii nu le au. Dani ne-a lăsat cu multe semne de întrebare..
După pauză, am dus atenția către comunitatea UA și importanța acesteia în a ne extinde perspectivele asupra realității. Cinci alumni au venit cu povestea lor despre cât de valoaroase sunt resursele pe care le avem aici și cum ar trebui să le folosim cât mai conștient. Fiecare participant a primit apoi un canvas colorat care a pornit de la “Un lucru pe care ți-l dorești de multă vreme dar credeai că nu ai resursele necesare pentru a-l face”, sfârșindu-se cu “scrie 5 lucruri pe care le poți face ACUM ca să poți ajunge mai ușor la lucrul ăla”. Cu ajutorul alumnilor, am fost provocați chiar să găsim resurse și să facem primul pas spre a ne îndeplini dorința.
În a doua parte a zilei, oameni buni şi calzi precum Matei Pompilian ne-au vorbit despre parcursul lui în UA despre reuşite şi nereuşite. Ne-a spus şi ce a luat el din aceste nereuşite şi cum şi-a găsit el calea pe neaşteptate. Ne-a inspirat să fim oameni mai buni şi mai primitori şi să transmitem mai multe energii pozitive decât negative.
După discursul lui Matei şi o introducere despre Fundația Comunitară București făcută de Aura Soagher, ne-am motivat şi ne-am pus pe treabă în cadrul unui atelier practic. Pe baza raportului realizat împreună cu Vital Signs, București: Pulsul Comunității ne-am împărțit în mai multe grupuri de lucru, abordând temele Decalajul dintre bogaţi şi săraci, Sănătate, Apartenenţă şi Economie Locală. Fiecare dintre ateliere ne-a ajutat să provocăm realitatea şi să conştientizăm mai bine mediul în care trăim.
Decalajul dintre bogaţi şi săraci a fost despre diferenţa de oportunităţi dintre oameni din diferite pături sociale, unde am realizat că realitatea stă altfel decât credeam iniţial. Ne-am dat seama că trebuie să apreciem ce avem şi că trebuie să învăţăm şi să dăm mai departe fără discriminare.
Mai apoi, la Sănătate s-au purtat discuţii despre nutriţie, unde împreună cu Oana Marin, am înțeles mai bine care sunt practicile ce ne pot ajuta în a ne menţine sănătatea şi a realiza cum ar fi să trăim fără acest privilegiu de a fi sănătoşi. Această discuţie a stârnit cele mai multe controverse, studenţii UA fiind doritori de a avea parte de cât mai multe discuţii şi poate chiar cursuri pe această temă.
Discuţia de la apartenenţă, a fost una revelatoare pentru studenţi, Floriana alegând două clipuri legate de corupţie, ignoranţă, iresponsabilitatea celor care ne conduc şi a cetăţenilor de rând ce au avut un impact puternic. S-a subliniat faptul că noi tinerii nu mai citim ştirile atât de des, ceea ce ne conduce într-o arie de ignoranţă din care noi avem responsabilitatea să ieşim.
La economie locală discuţia s-a axat pe informaţii legate de PIB-ul pe cap de locuitor în Bucureşti şi cum oraşul Bucureşti se situează pe primele locuri în ceea ce priveşte condiţiile de trai şi mai ales salariile. Am învăţat despre indicatorii care măsoară vitalitatea economică a oraşului şi cum arată situaţia dezvoltării oraşului din punct de vedere al extinderii urbane. Mai apoi am discutat despre inflaţie şi evoluţia preţurilor de consum.
La sfârşitul zilei ne-am prezentat fiecare ideile principale ale discuţiei şi am realizat că a provoca şi a schimba realitatea nu e un lucru de o zi două, ci un proces întreg în care trebuie să ne dăm silinţa ca lucrurile să se mişte în direcţia cea bună. Trebuie să încercăm să devenim lideri de opinie şi să vrem să vedem schimbarea pe care ne-o dorim în noi şi afară.