Pasiunea pentru IT si Engineering aduce inovare în mediul business

 

Pe data de 25 mai, Inspire Group organizează un eveniment dedicat inovațiilor din domeniile tehnice – IT&Engineering by Innovation Leaders. Acesta va avea loc la sala 3.1, etajul 3 din cadrul Bibliotecii UPB, începând cu orele 14:00.

Pe lângă dezbaterile care vor avea loc în cadrul conferinței „The advantages of an innovative employer”, participanții au ocazia să afle mai multe despre inovație în companii de succes precum Dräxlmaier Group și ManpowerGroup, companii care vor dezvălui cum au reușit să schimbe și să revoluționeze mediul corporate. Iar studiile în IT & Engineering, precum și deschiderea către inovație, îi vor ajuta pe cei prezenți la eveniment să își rezerve un loc de muncă în companiile partenere și să afle care sunt investițiile pe care le-au făcut companiile în angajați și în proiectele de succes cu care se mândresc.

Prezente la IT&Engineering by Innovation Leaders vor fi și companiile Euroministorage, Aqua Carpatica și Evomag, cu care ai șansa să interacționezi și să afli tot ceea ce te interesează direct de la specialiștii din domeniu.

Dacă esti student sau absolvent al unei facultăți de IT sau inginerie și vrei să găsești noi oportunități de carieră chiar pe profilul tău sau ești pur și simplu pasionat de aceste domenii și vrei să clădești noi relații profesionale într-un mediu prietenos, te așteptăm la eveniment.

Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate și necesită o înscriere în prealabil aici: https://goo.gl/bGdEhp

 

***

Despre Inspire Group

Inspire Group are o experiență de 8 ani pe piața din România și organizează evenimente de recrutare și employer branding în 10 orașe din țară. Aria vastă a proiectelor și numeroșii clienți din diferite industrii, printre care se numără câteva sute de corporații și branduri internaționale, au transformat Inspire Group într-unul din cei mai importanți jucători din România, în ceea ce privește proiectele de employer positioning și experiența de brand.

Leave a Reply