Într-o zi destul de ploioasă, ea a adus magia şi soarele şi la noi în sediu. Vorbesc despre Melania Medeleanu, fosta jurnalistă Realitatea TV şi Prima TV care ne-a bucurat cu prezenţa ei miercuri, 12 octombrie, pentru a da startul conversaţiilor cu Invitatul Săptămânii din acest an alternativ. Este foarte cunoscută pentru crearea MagiCAMP şi, în cele 2 ore pe care le-am petrecut împreună, a reuşit să ne inspire şi să ne prezinte magia pe care ea o face în fiecare zi acolo.
Ce este MagiCAMP? Este un proiect social creat de ea împreună cu Vlad Voiculescu şi Andreea Brinzoiu prin care aduc într-o tabără copii cu afecţiuni oncologice pentru a se putea juca și bucura din nou de viață. Totul a început pentru Melania de la o vizită la un orfelinat de unde a ieşit un alt om, devenind interesată de voluntariat pentru a-i ajuta pe acei copii. După ceva timp şi după diferite revelaţii, într-o discuţie cu Vlad s-a născut această tabără, care continuă să schimbe vieţile volutarilor şi copiilor care merg acolo an de an.
Intră în horă şi vezi ce iese
Voluntariatul ne poate oferi experienţe minunate şi revelatoare. Pentru aceasta, totuşi, trebuie să fim prezenţi trup şi suflet. Diferiţi voluntari care merg la MagiCAMP ies de acolo foarte deschişi şi plini de iubire. Acest lucru este posibil pentru că au decis să acționeze. Mulţi suntem blocaţi în „nu pot” (fie din frica de a fi judecaţi sau din alte motive), pe care Melania ni l-a „tradus” în „nu mai ştiu că pot” şi ne-a sfătuit să încercăm pentru că s-ar putea să ne schimbe viaţa. Iar voluntariatul ne poate oferi şansa de a trece prin momente care ne pot dezvălui părți din noi, părți pe care poate le-am uitat sau le-am ascuns.
Trăiește emoțiile
Toate experienţele prin care a trecut cu copiii au schimbat-o pe Melania ca om şi au adus-o în locul în care este acum. Cu ajutorul copiilor şi al voluntarilor a reuşit să se descopere – atât pe ea, cât şi care este menirea ei. Acum Melania este o persoană căreia nu îi este frică să plângă, să râdă sau să fie tristă. Sunt emoţii care apar şi trebuie trăite aşa cum vin, pentru a ne deschide noi orizonturi şi perspective spre interiorul nostru.
Melania a fost doar prima invitată a săptămânii de anul acesta. Multe alte poveşti urmează să fie descoperite şi multe lecţii să fie învăţate. Iar noi, studenții Universităţii Alternative, aşteptăm următorii invitaţi cu braţele deschise. O dată cu ei, vor apărea noi perspective, întrebări şi experienţe pe care suntem nerăbdători să le descoperim.
Mai multe fotografii de la conversația cu Melania, aici.