1 Octombrie. Unii ar spune ca e prima zi de facultate. Noi suntem speciali și spunem: am început New Media School!

La aproape o lună distanță de experiența CROS Camp, curioși, entuziaști și plini de dor, cu toții abia așteptam să ne revedem pentru a da startul unui nou an de învățare, colaborare și creativitate – unui nou an New Media School.

Ne-am adunat în Muzeul Național de Artă Contemporană, ne-am spus numele, am împărtășit câteva idei despre cine suntem, ce facem și ce vrem să învățăm anul acesta. Așa ne-am reconfirmat că suntem cu toții motivați de dorința de cunoaștere, pasiunea pentru comunicare (oricare ar fi formele pe care aceasta le îmbracă), curiozitatea de a întâlni noi oameni, de a crea relații și noi prietenii.

Am trecut apoi la a ne face prezentările organizației din care provenim. Înarmați cu foi de flipchart, culori, creativitate și inspirație, NMS-iștii s-au așezat pe jos și au început tabloul organizației lor, dar și al Departamentului de PR si Comunicare. În ordinea intrărilor, am invățat despre: BOS – de la Miruna, ASER – de la Ioana, ASJC – de la Mihai, ASPSE – de la Irina & Sorin, ELSA – de la Lavinia, DaFi – de la Raluca. Ne-au povestit despre organizare, structura și proiectele asociațiilor din care provin, fiecare dintr-o perspectivă originală și personalizată. Astfel, am văzut cum organizația ta poate fi locul în care înveți și faci o mulțime de lucruri frumoase, locul care devine o a două casă sau locul în care se află majoritatea prietenilor tăi.

În a doua parte a întâlnirii am încercat să aflăm subiectele de interes pentru acest an, în programul New Media School. Am început de la nevoi. Ce anume vrem sa învățăm, să perfecționăm, ce anume vrem să aducem sau să îmbunătățim la organizația din care venim, sau care ne-ar ajuta în dezvoltarea noastră:

  • – webdesign
  • – graphic și video design
  • – branding și identitate vizuală
  • – comunicare internă/externă
  • – strategii de promovare ale unei campanii în mediul online
  • – social media
  • – web 2.0 ,

Acestea sunt câteva dintre subiectele care trezesc interesul NMS-iștilor din acest an. Am trecut la a propune subiecte specifice pentru întâlnirile noastre de Sharing, tematici de training și cum am putea aplica practic și concret informațiile din training în ateliere de creație. Toate acestea s-au întâmplat pe echipe, în timp real, colaborativ și online – prin intermediul unui Prezi :D.

Tot colaborativ am stabilit și cine adoptă și citește cărțile de la Okian din programul “3 cărti pe lună” – cărți despre care povesteam aici. Participanții vor publica recenziile cărților pe blogurile lor și pe blogul New Media School.

Nu am încheiat înainte de a ne pune de acord asupra primului subiect pe care îl punem în discuție. Am dezbătut și am ales: “Campania de Promovare” este tema primei întâlniri de Sharing. Vom vorbi despre campanii online și offline, campanii de teasing, despre cum se pot optimiza procesele in cadrul unei campanii, despre tactici si metode de promovare, cu accent pe campania de recrutare. Abia așteptăm!!

Câteva fotografii:

Join the discussion 2 Comments

  • Aliana says:

    Inca un an incepe pentru NMS-isti. Surpriza placuta este ca timpul trece, oamenii de PR si Comunicare devin tot mai buni. Asta ne arata ca reprezentantii organizatiilor folosesc tot mai mult instrumentele web 2.0 si sunt tot mai interesati de mediul online. De ce se intampla asta? Deoarece prezinta un potential clar pentru promovarea proiectelor, pentru dezvoltarea organizatiilor, pentru impartasirea diverselor mesaje.
    Succes NMS-istilor din program, din Comunitate si bineinteles celor din echipa
    !!!

Leave a Reply