
Ioana Lungu, studentă în anul 2, este foarte pasionată de ZeroWaste. Constant face mici ajustări în modul în care își trăiește viața pentru a avea un impact negativ cât mai mic asupra planetei prin cât mai puține obiceiuri „liniare”. De…
Ioana Lungu, studentă în anul 2, este foarte pasionată de ZeroWaste. Constant face mici ajustări în modul în care își trăiește viața pentru a avea un impact negativ cât mai mic asupra planetei prin cât mai puține obiceiuri „liniare”. De…
E ora 6 jumătate și alerg pe scări ca să ajung la timp. În seara asta avem un atelier la UA despre alegeri. Intru în sediu, îmi las geaca la cuier, și mă grăbesc în sală. Scaunele sunt așezate în…
De data aceasta Learning Day-ul s-a mutat în grădina Universității Alternative unde s-a produs o explozie de culori și energie: studenții povestesc, râd, zâmbesc; peste tot în grădină sunt așezate mese încărcate cu fructe proaspete, scaune colorate și bean bags….
6 Noiembrie 2014, ora 18:30. În timp ce îmi croiam drum spre Piața Romană, la etajul 1 din Learning House începea demo-ul cursului de Organizare de Evenimente ținut de Daniel Drăghici. Am ajuns în fața ușii MediaLab și m-am oprit…
Timp de câțiva ani buni mi-am conturat o părere despre ce înseamnă vânzările. Credeam că vânzători sunt doar acei oameni extrovertiți, exuberanți și foarte vorbăreți care au de oferit un produs sau serviciu, pe care îl prezintă clientului și fac…
Alex Tudosoiu are 19 ani, dintre care pe cel puțin 6 i-a investit în voluntariat. Cei patru ani petrecuți la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București au fost pentru Alex și primii ani în care a început să lucreze la…
Sunt în Dreaming Room, o cameră mică de la parterul Universității Alternative, unde se organizează de obicei întâlniri unu la unu. În fața mea este Corina Angelescu cu al ei zâmbet mare și călduros pe care îl poartă peste tot:…
Noi, aici. Două cuvinte date ca temă într-o rundă de Dixit, care definesc cel mai bine magia din întâlnirea strategică a Core-team UA, de la început de ianuarie. A fost prima dată când o întâlnire strategică a Universității a adus…
Întotdeauna am fost fascinată de timp și de modul în care ne raportăm la el: trecut, prezent și viitor. Trecutul ne îmbogățește și ne aduce experiență, prezentul e mereu aici cu noi, dar dupa viitor alergăm mereu. Suntem curioși, ne imaginăm…