Pe 22-23 noiembrie are loc Târgul de Cariere, un eveniment care ajunge pentru prima oară în capitală, după 7 ani și mai bine de optzeci de ediții desfășurate în Cluj, Iași, Timișoara și în celelalte orașe mari ale României.
Organizatorii vizează 50 de angajatori majori precum Unicredit Business Integrated Solutions, Alten, APT, Genpact, Misys, Terapia Ranbaxy, Xerox, Grawe, Wipro Technologies, ING și Route 66, companii care deja și-au anunțat participarea și 10.000 de candidați, tineri cu vârste între 20 și 30 de ani, cu studii superioare absolvite sau în curs, majoritatea cu experiență de muncă.
Ce veți găsi acolo:
- multe oferte de angajare prezentate de companii
- oferte de internship și de voluntariat
- training-uri și seminarii, în cadrul Atelierului de Cariere
- key-note speech-urile unor invitați speciali precum: Răzvan Crișan – Indygen; Cristina Cristea – CROS; Adina Cristea – Coordonator Național YouthBank Romania; Alex Manda – Sales Executive, Biciclete Pegas; Codruț Dumitrescu – Manager Overground Music și Mihai Arghire – Business Manager la Brightway & Studpass Iași
Evenimentul este susținut de eJobs.ro și de Europa FM, precum și de mai multe comunități profesionale, universități și organizații studențești din București.
Participarea la evenimentele Atelierului este gratuită și se face pe baza formularului de înscriere de pe site. Pentru mai multe detalii, intrați pe www.targuldecariere.ro.