Trainingul a început prin a defini ce înseamnă perfecţiunea pentru fiecare din noi. Am descoperit împreună că perfecţiunea nu înseamnă să ai cât mai mult, ci dimpotriva, perfecţiunea este atinsă atunci când nu mai ai ce să adaugi “Perfection is not when there is no more to add, but no more to take away.”(Antoine de Saint-Exupery).
Am continuat apoi discutând despre ce înseamna eficacitate prin eliminare şi care e diferenţa între a fi eficace şi a fi eficient. În tot acest proces ne-am ajutat şi de un exerciţiu de imaginaţie în care am încercat, pas cu pas, să ne dăm seama:
- dacă am avea doar 2 ore de lucru pe zi, care ar fi acele activităţi pe care le-am face?
- dar dacă am avea 2 ore de lucru pe săptămână?
Am învăţat de asemenea că mulţi oameni pică în capcana de a acorda mai multă importanţă sarcinilor ce iau mai mult timp pentru îndeplinire. Ei bine, după acest training, ştim cum să nu o mai facem.
Am vorbit despre obiceiuri şi în continuare am detaliat 5 obiceiuri pentru un management personal de succes.
- Crează-ţi un inbox – un loc în care depozitezi toate gândurile, ideile şi orice altceva îti mai trece prin cap
- Defineşte-ţi obiectivele şi scopul fiecărui obiectiv
- Sparge toate to do-urile în proiecte si acţiuni concrete
- Asigură-te că pentru fiecare acţiune ai contextul necesar îndeplinirii acesteia
- Evaluează-te la fiecare sfârşit de săptămână.
Mai departe am trecut în partea de management al energiei şi am aflat că fiecare persoană are o proprie curbă a performanţei şi că este foarte important să ne planificăm ziua în concordanţă cu aceasta. Este bine să ne planificăm 60% din zi şi să lăsăm restul de 40% pentru activităţi neplanificate, dar care pot apărea. De asemenea, faptul că nu vei avea ziua ocupată în totalitate te va ajuta şi la nivel psihologic să începi ziua mai odihnit.
Am încheiat trainingul cu mult doritele Tips&Tricks, cum ar fi:
- principiul OHIO – Only Handle It Once. Fiecare sarcină trebuie tratată la timpul ei fără a face şi altceva în acelaşi timp.
- cei 4T: Task, Transfer, Toss, Tackle
- folosim filtrele de la Gmail în avantajul nostru
- site-uri ajutătoare precum: www.rememberthemilk.com, https://i.doit.im/ sau http://www.wunderlist.com/
Am petrecut 90 de minute învăţând şi descoperind lucruri ce par să ne facă super oameni dacă le implementăm, dar pare tare greu de încercat. Ei bine, ce este important de reţinut este că totul începe cu noi înşine şi că dacă ne dorim într-adevăr să ne îmbunătaţim modul nostru de organizare a energiei, a timpului sau a stresului, atunci nu ne rămăne decăt să-i dăm bătaie!