Alter/native este tânărul care s-a născut sub semnul schimbării, care vrea să aibă impact pozitiv în jurul lui și care crește și el în același timp. Alter/native ești dacă vezi lucruri care ar putea merge mai bine în jurul tău și dacă începi să construiești la ele. Alter/native ești dacă faci voluntariat într-o organizație studențească, mai ales atunci când încerci, zi de zi, să faci lucrurile să meargă mai bine acolo.
Universitatea Alternativă există astăzi pentru că, la un moment dat, o mână de ONGsişti cu visuri măreţe pentru educaţia din România se aşezau la aceeaşi masă şi învăţau să colaboreze. Pentru că s-au prins încă de pe atunci că numai împreună pot creşte accelerat – ca organizaţii, dar şi ca indivizi.
După ani buni, Universitatea Alternativă încă are toată încrederea în puterea mediului organizațiilor studențești de a schimba lumea. Şi mai ales în puterea colaborării dintre ONGs-uri, pentru a le face pe acestea factori decisivi în educaţie şi nu numai.
Sâmbătă, 12 septembrie, ne propunem să reunim cât mai mulţi lideri de ONG-uri studenţeşti în cadrul unui eveniment care să încurajeze networking-ul şi sharing-ul de bune practici între boardurile ONGs-urilor, într-o perioadă din an în care nevoile strategice ale organizaţiilor sunt considerabile, iar nevoile managerilor proaspăt intraţi în mandat de asemenea.
Vom petrece o întreagă zi împreună, în Learning House. Iar pe lângă atmosfera răcoritoare, vom avea grijă să facilităm un cadru plin de discuţii deştepte, care să vă ofere noi perspective asupra rolului vostru.