De la un training de câteva zile pleci cu multă energie şi cu multe informații despre cum ai putea să faci lucrurile altfel. Dar pentru a putea vedea transformările ai nevoie să petreci mai mult timp în noul mod de gândire, ai nevoie de susținere pe o perioadă mai lungă în care să exersezi cu adevărat ceea ce ai învățat la training şi ai nevoie de disciplină zilnică. Plecând de la această realitate și de la faptul că oamenii învață cel mai bine atunci când pun în practică lucrul pe care doresc să-l învețe, am construit Cursurile 2.0.

De ce se numesc 2.0? Pentru că, aşa cum internetul a evoluat de la  1.0 – transmitere de informaţii într-un singur sens la 2.0 – conversaţie – noi credem că la fel trebuie să evolueze şi cursurile universitare: către interacţiune şi relevanţă.

Cursurile 2.0 înlocuiesc cursul universitar clasic îmbinând învăţarea bazată pe proiecte cu trainingul, consultanţa şi învăţarea academică. În 2011 am pilotat 4 astfel de cursuri care au abordat 2 teme: Învăţarea şi dezvoltarea în organizaţii şi Formarea şi dezvoltarea echipelor.

Anul acesta, HRemotion are ca teme Comunicarea Internă, Managementul Performanţei, Managementul Echipei şi Dezvoltarea Membrilor. Aceste cursuri sunt deschise şi pentru NewMediaSchool care, la rândul său, are teme specifice domeniului pe care îl abordează.

Adunaţi în echipe de maxim 6  participanti ne-am întâlnit să descoperim care sunt aşteptările comune de la aceste teme. Replicând organizarea clasică a unei săli de curs am început să povestim despre cum se întâmplă acum procesele (referitoare le temele ce vor abordate) la noi în organizaţii. Am început să ne uităm la cum am vrea să fie conţinutul Cursului, în metafora noastră fiind “tabla” din sala de curs. Apoi, am mers la “catedră” şi ne-am gândit cum e Proful Cursului 2.0. O sală de curs are şi un “amfiteatru”, unde noi am aşezat echipa care va lucra pe diferitele teme. Pe “băncile” din amfiteatru am găsit “caietele”, care în povestea noastră se materializează în instrumentele pe care le vom folosi în organizarea învăţării, a informaţiilor dobândite pe parcursul Cursului 2.0.
Orice sală are şi o fereastră pe care te poţi uita şi admira peisajul sau poţi veni din afară şi să îţi stăpâneşti curiozitatea aruncând priviri fugare înăuntru. Iar pentru că vrem să facem auzite practicile pe care le vom descoperi împreună cu Profii noştri, vom lăsa “ferestrele” deschise!
Şi pentru că orice încăpăre are o ieşire, în cadrul creat, “uşa” a reprezentat proiectele, strategiile, răspunsurile pe care vrem să le ducem la noi în organizaţii.

Cu ce am plecat din acest început de poveste? Cu entuziasmul şi încrederea că fiecare echipă îşi va crea propriul cadru al desfăşurării Cursului 2.0. Iar fiecare “sală” va arăta aşa cum o vom construi noi, în funcţie de nevoile noastre de dezvoltare şi în funcţie de dilemele pe care vrem să le rezolvăm la noi în organizaţii.

Am lăsat “ferestrele” deschise în sălile noastre de Curs 2.0! O să descoperiţi Profii cu care vom lucra, practicile pe care le vom genera şi poate vom reuşi să vă răspundem şi vouă la dilemele din organizaţiile voastre.

Leave a Reply