Am rugat o parte dintre „nerezonabilii” Universităţii Alternative să ne povestească, pe scurt, despre ei și despre experiența UA. Din 2014 de când a devenit student alternativ, Andrei Deușteanu studiază cum funcționează organizațiile în Syncer School, comunitatea de management.
Andrei în 10 cuvinte…
Creativ și curios pasionat de dinamica echipelor, psihologie si analiză de date.
Ce te face nerezonabil?
Răbdarea. Răbdarea de a băga bonuri în contabilitate. Răbdarea de a asculta oamenii legat de problemele lor de Time Management. Răbdarea de extrage date de pe 4 servere diferite și 30 de tabele diferite pentru a afla ce face ca un client să mai cumpere sau nu un produs după ce face o reclamație legată de el. Răbdarea de a învăța zilnic statistică deși mă doare capul. Și poate multitudinea de proiecte în care sunt implicat: locul de muncă, Teamology (proiectul studenților din comunitatea de management, ce urmărește să ajute echipele să devină mai performante, folosind analiza de date și învățarea experiențială), Syncer School, ateliere de management al timpului, înot 1,5 km/săptămână, alergat 3,5-7 km/saptamana, 4-6 filme/săptămână.
Ce făceai atunci când ai luat decizia de a te înscrie la Universitatea Alternativă (UA)?
Eram Presedinte proaspăt ales în organizația studențească Clubul de Turism și Ecologie ECOTUR.
Cum și de ce ai ales UA?
M-au atras poveștile colegilor din ECOTUR despre cum decurgeau cursurile la care participau, despre proiectele la care lucrau pe parcurs și despre profesorii ce le țineau. Mi-a plăcut și ce am văzut când am participat la atelierele deschise în timpul campaniei de înscrieri. Toate astea m-au convins că este o experiență potrivită pentru mine.
Top 3 lucruri cu care te-a ajutat experiența de student alternativ?
Am acces la profesioniști din domenii de inters pt mine.
Sunt înconjurat de oameni cu care îmi face plăcere să colaborez, să construiesc și să mă distrez.
Am aflat povești care mă inspiră și mă pun pe gânduri. Ale studenților, ale profesorilor, ale invitaților.
Ce „specializare” ți-ai ales și de ce?
Oficial, management. Neoficial…antreprenoriat, management, educație, psihologie, puțin marketing. Asta deoarece cred cu tărie că inovația ideile care transformă lumea vin din combinații. De aceea prefer să îmbin mai multe zone și să văd ce va ieși din asta, decât să mă dedic absolut unei singure specializări.
Ce ţi-ai propus să faci în următorul an?
Voi continua cu proiecte pe dezvoltarea echipelor, training-uri de management al timpului, analize statistice etc., doar că vreau să generez și un venit din tot timpul investit în ele. Am câteva idei de cum să fac asta, însă mai trebuie rafinate.
Care este visul tău nerezonabil?
Vreau să creez un serviciu unitar de transformare a organizațiilor, bazat pe analiză de date, neuroștiință și învățare experiențială. Desigur, care să imi genereze și un venit.
Ce ai recomanda acum unui student sau proaspăt absolvent din România?
Înscrie-te la un curs online. Începe-l, fă-ți temele, dă testele, citește materialele suplimentare etc. Dar și termină-l! Așa o să vezi ce înseamnă să poți alege să înveți orice. Doar că pentru a deveni cu adevărat capabil trebuie să investești timp și energie și să fii dedicat până la capăt.
Până pe 12 iunie poți aplica pentru a deveni parte din următoarea generație de nerezonabili de la Universitatea Alternativă. Rămâi la curent cu evenimentele noastre aici sau află mai multe despre procesul de selecție aici.