Mi-au trebuit 12 ani de școală să îmi dau seama că eu sunt cea mai în măsură să decid cum vreau să arate viața mea: ce vreau să învăț, cum, când, împreună cu cine. Când sistemul mă întreba la ce facultate vreau să merg, m-am decis că pentru mine nu asta contează, ci mai degrabă contează ce organizații studențești sunt în universitatea în care ajung.
Așa au început cei 3 ani care au fost, teoretic, despre facultate, practic, despre ONG-uri studențești. A fost despre diferențele uriașe dintre nevoile mediului de business si conținutul manualelor din ghiozdanul meu, despre proiectele practice în care învățai mult mai multe decât la cursuri (dovadă că luai examenele), despre tineri care încă așteaptau să li se spună ce să facă, fără să își pună problema dacă se poate și altfel, despre profesori suficient de nefericiți cu rolul lor, cât să nu se poată bucura de frumusețea potențialului care stătea sub ochii lor.
Întâlnirea cu Ligia Deca, invitatul săptămânii în Universitatea Alternativă, m-a făcut să retrăiesc o senzație cu care am ajuns de-a lungul timpului să înlocuiesc revolta pe sistem: senzația că deși e dificil și cu bătaie pe termen (foarte) lung, nu e imposibil să schimbăm sistemul educațional.
Ligia este actualul consilier de stat în Departamentul de Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale și are o experiență amplă în educație, dobândită prin implicarea în organizații și alianțe studențești: printre altele, a coordonat secretariatul Bologna în România, a fost președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și a fost președinte ESU (European Student Union).
A ales să facă saltul de la societatea civilă la rolul actual pentru a se implica în programul România educată, un proiect național al Președintelui României.
Am petrecut împreună două ore, timp suficient să ne inspire, să ne provoace să gândim în ansamblu problemele sistemului de educație românesc și să ne dea încrederea că soluții există și că stă și în puterea noastră să le facem să se întâmple.
Într-o sală plină de tineri care construiesc activ la forme alternative sau complementare de educație (Universitatea Alternativă, Learnity, Teach for Romania, RestartEdu, Youth Academy și organizații studențești), Ligia a adus perspective pe două subiecte mari: care sunt zonele în care e nevoie să intervenim și care sunt competențele și abilitățile de care avem nevoie pentru a interveni și a putea produce o schimbare. În continuare voi sintetiza o parte din aceste perspective.
Dacă la fizică am învățat despre acțiunea forțelor …
Ligia ne-a ajutat să conștientizăm care sunt acele forțe care vin și acționează asupra sistemului educațional, făcându-l să avanseze într-o direcție sau alta. De la guvern, parlament, societate civilă și mediul de business, până la massmedia și percepția publicului larg, toate aceste forțe au nevoie să se alinieze și să găsească un răspuns comun la aceeași întrebare: „Cum arată oamenii care vor termina un parcurs educațional în clasa a patra? Dar după clasa a opta? Dar după liceu și facultate?”
Tot la fizică am învățat și despre inerție. Faptul că ani la rând sistemul educațional a fost reformat iar și iar nu e numai o problemă, e o inerție. Principala provocare este aceea de a găsi un mod de lucru prin care soluțiile să se concretizeze în strategii și în planuri de acțiune pe termen lung. România educată este un proiect care integrează această nevoie, însă rămâne încă incert cum va fi asigurată continuitatea inițiativelor actuale, dincolo de următorii 3 ani.
Dacă la globalizare am învățat despre relația cauză-efect …
Ligia a ancorat lipsa de educație ca fiind o cauză majoră a unor dezechilibre la nivelul societății. Cu cât creștem capacitatea oamenilor de a accede și de a avansa în școală, ca durată de timp, cu atât cresc șansele ca aceștia să își înțeleagă drepturile și libertățile, să capete cunoștințele medicale, să conștientizeze valoarea voluntariatului etc. Însă faptul că petreci un anumit interval de timp în școală nu e suficient. Contează și cum îți petreci acel timp. Din punctul Ligiei de vedere, educația tinerilor depinde în mare măsură de profesorii care îi formează. Tocmai din acest motiv, e nevoie de o pregătire mai bună a profesorilor și de schimbarea modului prin care aceștia sunt evaluați.
Dintr-un alt unghi, există o cauzalitate evidentă și între sistemul educațional și angajatori. Nu de puține ori auzim oameni din mediul de afaceri susținând faptul că tinerii nu ies din școală pregătiți pentru piața muncii și nu au competențele necesare domeniului lor după absolvire. Ligia susține că sistemul educațional are nevoie să dobândească mai multă credibilitate în ochii angajatorilor, la fel cum aceștia au nevoie să se conecteze mai mult la mediul educațional și să contribuie activ la modul în care educația tinerilor români se dezvoltă.
Dacă la literatură îi citeam pe „Cei trei mușchetari”…
Concluzia după această discuție a fost că nu e suficient să ai probleme și soluții la problemele respective, ai nevoie și de o masă critică de oameni care să facă schimbarea posibilă. De acei mușchetari care pe principiul „toți pentru unul” să se adune în jurul aceluiași scop și să lupte zilnic pentru lucrurile în care cred. Cu consecvență, pe termen lung, până ce schimbarea va fi adoptată de un număr mai mare de oameni.
Așa cum ne spunea și Ligia, problema vine din lipsa de reacție a oamenilor. Un singur om împotriva curentului nu e suficient pentru ca schimbarea să se producă. Pentru a ajunge la nivelul la care să se creeze un policy mood, stă în puterea fiecăruia dintre noi să acționăm și să învățăm să ne construim împreună o lume în care să ne placă la nebunie să trăim.
Tu cum alegi să reacționezi?
