Noi, aici.
Două cuvinte date ca temă într-o rundă de Dixit, care definesc cel mai bine magia din întâlnirea strategică a Core-team UA, de la început de ianuarie. A fost prima dată când o întâlnire strategică a Universității a adus la aceeași masă nu numai echipa de co-fondatori, ci și 12 studenți co-creatori, care anul acesta contribuie mai mult la dezvoltarea UA ca mediu de învățare. Dar să luăm lucrurile pe rând.
A fost despre „noi”
După un drum înzăpezit cu peripeții, când am ajuns La Moșie ne-am dezmorțit și ne-am pus pe lucru. Prima întrebare: „Cum luăm decizii?” Dilema din mințile tuturor era până unde au studenții un cuvânt de spus în deciziile strategice pe termen lung privind Universitatea. Răspunsul? „Până la capăt.”
După patru zile pline de discuții care mai de care mai revelatoare și mai intense, ne-am dat seama că suntem un tot și că încrederea pe care o avem unii în ceilalți ne-a ajutat să ajungem la o sinergie fenomenală, chiar și în 21 de oameni. Ne-am bucurat ca niște copii, am construit pe ideile celorlalți, am gândit și am simțit în aceeași direcție, am conștientizat puterea de a crea lucruri mari împreună.
Cum spunea Ana în debriefingul de final, am fost o conștiință colectivă. O sumă de co-creatori autentici care au confirmat că da, o universitate construită de studenții ei nu e nici pe departe ceva imposibil: „Să-ți propui ceva foarte măreț – să ai studenți co-creatori în core-team – și în șase luni să îți dai seama nu numai că îți iese, dar că îți iese foarte bine!”
A fost despre „aici”
Da, să fii co-creator implică mai multă responsabilitate și dorința de a trece de la postura de consumator de experiențe de învățare la cea de contribuitor. De departe cea mai frumoasă responsabilitate pe care o poți primi vreodată e aceea de a te lăsa pe tine să trăiești momentul și să interiorizezi un de ce comun. Să devii conștient de impactul pe care îl ai atunci când construiești împreună cu ceilalți și să simți un vibe interior greu de pus în cuvinte, știind că ești parte din ceva mai mare decât tine: „Mai ticăie încă ceva în mine după întâlnirea asta!”
Când te întrebi de ce ești „aici”, îți dai seama că ești în epicentrul revoluției în educație și că de acum e ceva de neoprit. Îți dai seama că nucleul din care faci parte e ca o picătură în ocean, dar valurile care se formează sunt multe, ca un ecou care umple lumea cu fericire, libertate și bunătate. Îți dai seama că dacă tot ești aici, cel mai frumos lucru pe care îl poți face e să dai ce ai mai bun, pentru că visurile conturate împreună sunt dincolo de tot ceea ce știai până acum.
Suntem precum castelul din ilustrația din Dixit, care își ia zborul către culmi încă de necuprins. Iar întâlnirea asta strategică ne-a ajutat să ne alimentăm balonul cu aer cald cu tot combustibilul de care are nevoie, pentru a duce castelul acolo unde merită să fie.
***
La câteva zile după această întâlnire, „castelul” nostru a primit un musafir neașteptat. Eram în holul mare din Learning House, când un bătrânel apare și începe să se uite cu o curiozitate plină de emoție la materialele de prin bibliotecă, la spațiile de lucru, la fiecare cameră în parte. Întrebat dacă poate fi ajutat cu ceva, a răspuns simplu: „E în regulă, nu vă deranjați. Am venit doar să mă uit.” Pe moment, am crezut că este un alt om care a aflat de Universitatea Alternativă și ar vrea să înțeleagă mai multe. A stat nu mai mult de zece minute, iar nodul în gât cu care a început să coboare ușor scările spre ieșire a trecut aproape neobservat. Aproape.
Din fericire, nu a fost absorbit de propria-i emoție până ca unul dintre noi să îi afle povestea. Cu mulți ani în urmă, exact în același loc avusese o grădiniță. Acum, locul era nici mai mult nici mai puțin decât o universitate co-creată, în care studenții au libertatea de a fi ei înșiși și de a construi împreună cu ceilalți un mediu alternativ, care să aducă schimbarea în bine.
Asta se întâmplă când lași revoluția educației să se întâmple. De acum, de neoprit.
