În urmă cu mai bine de doi ani am început să descopăr puterea poveștilor bine spuse. Eram anul I la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și în același timp lucram la o revistă studențească alături de alți colegi din ASER. Erau două lucruri total diferite care îmi plăceau teribil și cumva simțeam că trebuia ca în curând să renunț la una dintre ele.

A mai trecut un an în care am mers mai departe cu poveștile și cu sistemele adaptive complexe. A fost anul în care am descoperit o altă latură a poveștilor, anume ce se află în spatele procesului de scriere. După mult timp investit în storytelling, nu știam însă ce voi face mai departe cu asta, iar facultatea devenea din ce în ce mai frumoasă și mai solicitantă. Fără să îmi dau seama începeam să renunț la povești.

La sfârșitul celui de-al doilea an am decis să mă înscriu în Universitatea Alternativă din dorința de a-mi căuta mai multe experiențe practice de învățare.

Undeva la începutul anului universitar alternativ am primit provocarea să scriu un articol despre Bogdan Staicu, CEO Mobexpert. Am stat 2 secunde să mă gândesc. Nu mai scrisesem nimic timp de câteva luni și mi-era puțin frică să nu mă ridic la așteptările celor din comunitate. „Dar cum ar fi totuși să accept provocarea asta?” Și l-am scris. Și au urmat multe altele.

Oamenii pe care îi ascultam și despre care scriam îmi dădeau energie să fac alte lucruri pe care trebuia să le fac zi de zi. Și mi-am dat seama că nu neapărat oamenii îmi dădeau acest imbold, ci poveștile lor.

Mi-am dat seama că pe lângă contextele de învățare pe care le căutam, Universitatea Alternativă a venit la pachet pentru mine cu provocări care m-au făcut să fiu mai conștientă și mai prezentă în viața mea. Cum spunea și Oana Pellea, unica persoană din viața noastră care este acolo 100% interesată și responsabilă, din momentul în care ne naștem până murim, suntem noi înșine.

Asta a fost doar povestea mea, însă în UA te așteaptă mult mai mulți studenți care și-au deschis propriile afaceri, care au reușit să construiască proiecte și comunități cu impact, care și-au urmat pasiunea și care acum au un job care le aduce și un zâmbet pe buze la finalul zilei, nu doar task-uri îndeplinite.

Poate te întrebi des „cum ar fi?” Uneori îndrăznești să faci lucrurile, alteori, însă nu ai toate resursele de care ai nevoie. Ce au în comun toți studenții UA? Un mediu bogat în resurse și experiențe, profesioniști de la care să învețe, suport individual și sprijinul unei întregi comunități. Noi credem că astea sunt ingredientele care transformă orice „cum ar fi” în realitate.

Cum ar fi să descoperi o altă latură a educației? Fie că ești licean în clasa a XII-a, student, ONGsist, sau ești deja angajat, însă vrei să ai un nou start, noi te așteptăm în Universitatea Alternativă. Vino în fiecare joi, de la ora 18:00, să ne cunoști și să descoperi cum au reușit studenții UA să își transforme „cum ar fi”-ul în realitate. Înscrie-te aici pentru a participa la o prezentare.

Aplică până pe 17 mai, pentru a ne bucura împreună de o experiență de învățare exact așa cum ne-o dorim.

 

Leave a Reply