“Hei, eu sunt Luiza! Lumea zice că sunt un titirez energic. Mă port vioaie şi umblu cu livezile de mere în geantă. Îmi măsor visurile centimetru cu centimetru şi îmi place să meşteresc frumos la cusăturile tuturor provocărilor pe care le întâmpin.
De când sunt în Bucureşti am purtat haina studentului la Facultatea de SNSPA – Comunicare şi Relaţii Publice şi am voluntariat timp de 3 ani în cadrul ONG-ului VIP România, în departamentele de HR şi PR. Am purtat şi cămaşa apretată a corporatistului în companiile Philip Morris şi Vodafone. Azi studiez alternativ în cadrul CROS (Centrul de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti), ofer consultanţă pe HR în cadrul proiectului Caravana HRemotion şi mai croiesc un drum nou, în sfera antreprenoriatului.
Pe lângă deschiderea şi plăcerea de a lucra cu oamenii, mai cochetez cu designul vestimentar. Pasiunea pentru hainele create după propriul gust şi propriile modele a început de când eram mică, de când dormeam în lada cu materiale a mamei, de la serviciu.
Anul trecut, din dorinţa fratelui meu de a purta un papion care să i se potrivească, am început să combin creativ, să asortez texturi şi să creez un papion. Am început apoi să fac papioane la cerere pentru diverse ocazii şi aşa am hotărât să îmi iau propria maşină de cusut.
Întâmplarea cu papioanele capătă o altă nuanţă, când intru în Incubatorul de afaceri, fac un pitch şi îl prezint în faţa boardului ING. Proiectul prin care Universitatea Alternativă și ING Bank susţin tinerii antreprenori a fost cel care a făcut ca trecerea de la visul de a avea un atelier la un business de-adevăratelea să poată fi realizat.”
Eu sunt Tatiana, mă port cu zvâc, îmi colorez mereu râsul şi umblu cu bibliotecile în geantă. Când eram mică nu dormeam în lada de material, dar mă jucam pe pedala maşinii de cusut a mamei şi furam nasturi din cutia acesteia, pentru a croi hăinuţe păpuşilor gemene. Serviciul mamei (tot croitoreasă) era un adevărat furnizor de materiale, numai bune pentru creaţiile custom-made în miniatură. Câţiva ani mai târziu, când păpuşile şi-au mutat culcuşul în pod, am început să desenez schiţe şi crochiuri. Îndrăgesc nota discordantă într-o manieră elegantă în stilul vestimentar şi îmi place la nebunie să îmbin, să gândesc şi să concep stiluri şi ţinute. De câteva luni mă bucur lucrând la maşina de cusut proaspăt cumpărată.
Când am fost întrebată la interviul ţinut la înscrierea în Universitatea Alternativă cum aş vrea să arate viaţa mea, am răspuns scurt: “Să am un atelier-butic de haine şi să scriu.” De atunci, de mai puţin de un an, lucrurile se întâmplă în această direcţie. Lucrând încă din anii facultăţii în cadrul Groupe SEB România în departamentul de Logistică, apoi în cadrul BiC România – în departamentul de Customer Service, responsabilă pentru România, Moldova, Bulgaria şi ţările Balcanice şi suport pentru departamentele de marketing şi vânzări, azi decid să dau mâna cu antreprenoriatul. Am intrat la rândul meu în incubatorul de afaceri din cadrul CROS şi particip la proiectul susţinut de ING Bank.
Aici, în incubatorul de afaceri, eu şi Luiza am decis să ne unim forţele pentru a ne împlini un vis şi a dezvolta un business.
illú este un atelier de creație care debutează cu accesorii vestimentare: papioane, eșarfe, batiste. Îşi propune să se facă mare-mare şi să creeze şi linii de haine.
Ludic şi serios, illú oferă o experienţă custom-made şi ajută clientul să își exprime personalitatea, să se diferențieze de cei din mediul pe care îl frecventează și să își creeze propriile modele de accesorii vestimentare. Pornim pe acest drum cu un mentor din boardul ING, sprijin financiar în valoare de 1000 de euro, acces la oameni resursă şi suport din partea Universității Alternative.
illú este complet acum.
De vrei să îl cunoști, să îi testezi produsele, dar și să îi fii alături acum când e gata să îmbrățișeze cea mai mare provocare, te așteptăm luni, 17 Martie in Media Lab (CROS Learning House): https://www.facebook.com/events/234535353396670/