Am rugat o parte dintre „nerezonabilii” Universităţii Alternative să ne povestească, pe scurt, despre ei și despre experiența UA. Daniel Amariei este student alternativ din 2013 și fondator The Hive.
Daniel în 10 cuvinte…
Antreprenor. Designer. Hotărât. Jucăuș. Rațional. Visător. Melc. Ager. Schimbălume. Nea’.
Ce te face nerezonabil?
Curajul și perseverența. La 21 de ani am început primul proiect antreprenorial, The Smash, care de altfel nu mi-a reușit. Ceea ce am învățat din această experiență m-a ajutat un an mai târziu să deschid The Hive, un spațiu în care există o comunitate de oameni faini.
Ce făceai atunci când ai luat decizia de a te înscrie la Universitatea Alternativă (UA)?
Am cochetat cu Universitatea Alternativă încă din primul an de facultate, perioadă în care eram implicat într-un ONG Studențesc, ASER. Înainte de a mă înscrie am fost project manager pentru un proiect ce avea ca temă antreprenoriatul social.
Cum și de ce ai ales UA?
Principalul motiv a fost discrepanța pe care o percepeam între ceea ce se întâmpla în realitate și lucrurile pe care le învățam la facultate. Am simțit că Universitatea Alternativă ar putea fi puntea de legătură dintre viața de student și cea de profesionist. Ceea ce, în final, s-a întâmplat. Și se întâmplă în continuare. Interacțiunea cu oamenii din echipa Universității și cu ceilalți studenți m-au convins că este locul potrivit pentru mine.
Top 3 lucruri cu care te-a ajutat experiența de student alternativ?
Cel mai important a fost faptul că, împreună cu Cătălina, și ea studentă alternativă, am fost susținuți prin toate felurile posibile să deschidem The Hive în cadrul Incubatorului de Afaceri. Aici mi-am descoperit și pasiunea pentru graphic design, pasiune ce mi-am alimentat-o prin experiențe de învățare și proiecte reale puse la dispoziție de Universitate. Iar interacțiunile cu oameni din arii diferite (studenți, antreprenori, manageri de companii, artiști) care m-au ajutat să-mi lărgesc perspectivele asupra vieții.
Ce specializare ai ales? De ce?
Din primul an m-am concentrat pe două specializări, marketing și antreprenoriat. Am fost implicat în Incubatorul de Afaceri în ultimii 3 ani, atât în faza de incubare, cât și în faza de accelerare. Astăzi pot să spun că sunt antreprenor cu acte in regulă de mai bine de un an. În comunitatea New Media School mi-am descoperit pasiunea pentru graphic design. Pe lângă afacere colaborez ca freelancer pe proiecte de graphic design pentru start-up-uri și pentru Universitatea Alternativă.
Ce ţi-ai propus să faci în următorul an?
Îmi propun să ne creștem impactul prin The Hive și să susțin cât mai mulți tineri în drumul lor spre antreprenoriat în cadrul Incubatorului de Afaceri din Universitatea Alternativă.
Care este visul tău nerezonabil?
Visez ca prin tot ceea ce fac să am un impact pozitiv asupra oamenilor și implicit asupra societății. Sunt multe probleme pe care le întâmpinăm zi de zi și consider că prin antreprenoriat pot să adresez cel puțin o parte din ele.
Ce ai recomanda acum unui student sau proaspăt absolvent din România?
Să-și asume cât mai multe riscuri.
Până pe 12 iunie poți aplica pentru a deveni parte din următoarea generație de nerezonabili de la Universitatea Alternativă. Rămâi la curent cu evenimentele noastre aici sau află mai multe despre procesul de selecție aici.