Intrarea în Learning House, casa Universității Alternative, este străjuită de o poartă dublă, din tablă verde. Miercuri seară, 8 ianuarie, a fost prima oară când am deschis acea poartă cu emoție. De cealaltă parte a ei aștepta Andrei Pleșu. După ce a oprit motorul mașinii sale gri, a coborât și mi-a întins mâna: “Bună seara, Andrei Pleșu.” Am zâmbit. Am simțit că urma o seară de poveste.
Andrei Pleșu este scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei. A fost ministrul Culturii, iar apoi într-o guvernare ulterioară, ministru de Externe. A fondat revista de cultură Dilema. Domnul Pleșu este un exponent excepțional al culturii române, fiind Doctor honoris causa al Universității “Albert Ludwig” din Freiburg și al Universității “Humboldt” din Berlin.
După ce toată lumea s-a așezat, domnul Pleșu a început să ne vorbească despre cunoașterea de sine. Ne-a spus că toți credem că știm ceva despre noi, dar că această afirmație este eronată. A împărțit oamenii în două categorii: cei cărora le e bine unde sunt și nu sunt interesați de căutare, oameni care suferă de sedentarism, un păcat general în opinia dumnealui. Cealaltă categorie este reprezentată de oamenii dornici să se descopere și să se redescopere constant. Sfatul domnului Pleșu a fost să continuăm să ne căutăm, iar atunci când suntem siguri că am găsit, să căutăm în continuare.
Ne-a povestit despre întâmplările din liceu și de la facultate și cum a ajuns dintr-o greșeală proprie să studieze istoria artei (crezând că va studia mai multă istorie decât artă, lucrurile au stat tocmai invers). Când a început să vorbească despre Constantin Noica, unul din personajele importante din viața dumnealui, se simțea emoție și admirație în vocea calmă a domnului Pleșu. L-a cunoscut prima oară pe Constantin Noica în apartamentul din Berceni al acestuia. Avea două camere, iar din lustra din perete ieșeau cel puțin zece fire diferite. Noica l-a plăcut din prima și i-a dat trei cărți pe care să le citească.
Vorbind despre cultura vizuală, ne-a spus că românii nu au așa ceva. Nu știm să ne îmbrăcăm, arhitectura clădirilor este urâtă, iar designul interior nu are elemente vizuale. Cultura vizuală nu e pură chestie de vizualitate, o descoperi, iar apoi trebuie să îi descoperi dedesubturile, să o întorci pe toate fețele.
La sfârșitul întâlnirii, ne-a spus că pleacă cu multe lucruri frumoase din această întâlnire cu studenții Universității Alternative. A văzut sclipiri în ochii fiecăruia dintre noi și i-au plăcut întrebările pe care le-a primit.
Coborând împreună cu dumnealui spre parcare, două gânduri îmi cutreierau prin minte. La un moment dat, ne-a spus să avem grijă de singurătatea noastră, să nu uităm niciodată de ea – este important pentru sufletul nostru. Al doilea sfat a fost să trăim mereu într-o stare de veghe, să nu mai planificăm totul la nesfârșit.
Alte resurse:
- Fotografii de la Invitatul Săptămânii, 8 ianuarie, Andrei Pleşu
- Stare de veghe cu Andrei Pleşu, articol scris pe blogul ei de Tatiana Gingăraşu, studentă a Universităţii Alternative
Frumos articolul. Mi-a placut partea despre redescoperirea constanta si despre cultura vizuala. Imi pare rau ca nu am fost acolo. 🙂