Am rugat o parte dintre „nerezonabilii” Universităţii Alternative să ne povestească, pe scurt, despre ei și despre experiența UA. Din 2014 Diana Prodanciuc este studentă alternativă în SyncerSchool, comunitatea de management.
Diana în 10 cuvinte…
Prefer „Numele meu este Diana și sunt om :)” (odată ce mă cunoști o să găsești singur 10 cuvinte care ar caracteriza cum ma vezi tu).
Ce te face nerezonabilă?
Curajul și hotărârea de a provoca status quo-ul în care atât noi, ca oameni, cât și organizațiile, am ajuns să percepem munca, job-ul, angajatul, liderul…
Ce făceai atunci când ai luat decizia de a te înscrie la Universitatea Alternativă (UA)?
Era o perioadă de foarte mare confuzie pentru mine. Terminasem masteratul și îmi părea că toate studiile de până atunci nu aveau sens. Simțeam că nu mă ajută. Nu eram mulțumită nici de felul în care se întâmplau lucrurile la locul de muncă. Ajunsesem să nu mai am perspective și să nu mai visez. Voiam mai mult dar îmi pierdusem încrederea.
Cum și de ce ai ales UA?
Voiam să învăț în continuare, dar îmi doream altceva. Îmi doream să experimentez un altfel de sistem educațional. Am aflat de UA cu un an înainte să aplic efectiv, însă am ratat perioada înscrierilor de pe-atunci. Aflasem doar povești. Știu că am citit site-ul din scoarță-n scoarță, deși încă de la primele paragrafe îmi devenise foarte clar că vreau să fiu acolo. Așa că am mai așteptat un an :)). Chiar îmi amintesc că am dat mai multe mailuri echipei, ca să fiu sigură că nu voi rata din nou aplicările. Exista în mine o siguranță că va fi o experiență ce mă va schimba și în același timp o curiozitate nelimitată despre ce o să găsesc acolo. Ideea de libertate, de „îmi doresc”, „aleg să fac asta”, și nu de „trebuie să fac asta”, a fost un alt factor care mi-a influențat alegerea. La ea s-au adăugat experiențele de învățare, rețeaua de profesioniști și comunitatea.
Top 3 lucruri cu care te-a ajutat experiența de student alternativ?
Ce este minunat la UA este că nu se abordează doar profesionalul, ci și personalul. Pur și simplu crești din amble puncte de vedere. Din punct de vedere personal, a fost mult despre a crea și despre a avea grijă de relațiile „eu cu mine” și „eu cu ceilalți”. Pe plan profesional am găsit, alături de colegi, un drum pe care vrem să mergem și în care credem din tot sufletul. Este vorba despre a ajuta organizațiile să devină mai umane și mai libere. Comunitatea din UA îmi oferă spațiul și susținerea de care am nevoie.
Ce specializare ai ales? De ce?
Încă de la început m-am alăturat comunității SyncerSchool. Era cea mai apropiată de ceea ce simțeam că mi se potrivește – management, organizații, echipe, loc de muncă, leadership.
Ce ţi-ai propus să faci în următorul an?
Următorul an va fi doar despre future of work și freedom, human centered organizations prin cercetare, dezbateri, proiecte practice, creare de experiențe de învățare, colaborări. Toți colegii din SyncerSchool îmi sunt alături pe acest drum. Suntem împreună în acest vis si ce vrem să începem să avem impact asupra organizațiilor din România.
Care este visul tău nerezonabil?
Visez ca modul în care se fac lucrurile în UA, Medium, Zappos, Patagonia, Favi, Buurtzorg, Semco și multe alte organizații certificate WorldBlu, să fie replicat în cât mai multe medii de lucru.
Visez la organizații care urmăresc să o cauză mai mare, nu profitul. Organizații care prezintă un interes real față de impactul social pe care îl au. Organizații care își construiesc activitatea în jurul misiunii stabilite.
Visez la locuri de muncă gurvernate de libertate, autonomie și responsabilitate, nu de frică și ierarhie. Medii de lucru în care poți fii cu totul TU, nu doar o mască potrivită orelor în care „ești la muncă”.
Visez la lideri care sunt un exemplu prin comportament și modul în care lucrează cu echipa. Lideri care au curajul de a fi vulnerabili. Lideri care șiu să creeze spațiul de dezvoltare.
Visez la echipe autonome și oameni cu o altă mentalitate.
Ce ai recomanda acum unui student sau proaspăt absolvent din România?
„Nu te opri! Nu îți încărca sufletul și mintea cu pesimism! Exemple negative și de ‘așa nu’ există peste tot. Dar la fel de mult există (sau pot exista) și bine, frumos, dedicație și oameni care vor să schimbe lucrurile. Ai frâiele propriei vieți în mâini. Ce drum alegi să urmezi? Poți fi tot ce vrei să fii! Dar cine și ce vrei să fii?”
Până pe 12 iunie poți aplica pentru a deveni parte din următoarea generație de nerezonabili de la Universitatea Alternativă. Rămâi la curent cu evenimentele noastre aici sau află mai multe despre procesul de selecție aici.