Dacă ai fi stăpânul învăţării tale, tu cum ţi-ai construi-o? Cum ai creiona-o?
Îmi amintesc vara de dinainte de primul an de facultate. În special printr-un anume moment din după-amiaza în care am fost la liceu să văd rezultatele de la BAC. Am ieşit din curtea liceului şi afară era frumos. Deşi era cald, la umbră era chiar plăcut, vântul adia plăcut. Stăteam pe strada Matei Basarab, cu liceul în spate şi mă uitam în gol. Aveam o medie bună şi ştiam că mama se va bucura când o voi suna. Însă nu simţeam nimic din ce mă aşteptasem să simt. Mintea mea a început să caute un răspuns la întrebarea “…aşa şi?”. De unde oare se născuse în mintea mea şi a colegilor toată aşteptarea, emoţiile şi unde era bucuria pe care ar fi trebuit să o trăiesc?
Colegii mă strigau de departe să mergem spre o terasă. Dar eu eram puţin euforic. Deodată m-a cuprins un sentiment de uşurare incredibil de plăcut şi atunci m-am prins! Îmi amintesc exact ce am gândit – “Vlad, eşti liber! Gata cu plictiseala şi statul interminabil în bancă. Merg la facultate şi voi avea ocazia să pun întrebări, să vorbesc despre lucruri fascinante cu oameni noi, să fac lucruri reale, care contează. Viaţa mea era a mea iar în ea eram gata să pun pe masă toate jucăriile şi toată iscusinţa mea, să joc jocul asta deschis cum vreau eu”. M-am dezmeticit şi am fugit în urma colegilor, să nu pierd distracţia. Toată vara am trăit-o în consecinţă: sub semnul libertăţii imediate şi al libertăţii povocatoare ce avea să vină.
Apoi a venit toamna şi am păşit entuziast la primele cursuri. Însă aşteptările mele aveau să se dovedească nerezonabile în raport cu realitatea. Mi-a luat 3 luni să înţeleg ceva foarte simplu: facultatea era încă un joc în care intrasem fără să îi înţeleg adevăratele dinamici. Era acelaşi lucru cu alt nume iar aşteptările mele nu erau nici măcar tangente cu ale celor care mă ţineau iaraşi în bănci cu orele. Încet încet am învăţat că a îmi face viaţa aşa cum vreau ţine întâi de mine şi apoi de un mediu în care oamenii sunt autentic dispuşi să construiască lumea împreună, aşa cum şi-o imaginează. Modul în care am înţeles asta e o altă poveste. Însă mă întreb acum dacă şi ce aş fi putut face diferit în vara respectivă.
CROS cultivă de 4 ani un model de învăţare altfel decât cel în care am fost educaţi majoritatea dintre noi până acum. În fiecare an ne reîmprospătăm atitudinea faţă de învăţare într-o tabără de vară care poartă numele CROS CAMP. Anul ăsta i-am dat motto-ul “playground for alternative education” şi am vrea să avem pentru prima dată alături de noi 10 tineri care tocmai au absolvit liceul pentru a-şi pune alături de noi întrebarea “cum arăta educaţia altfel?”. Vă invităm să ne jucam împreună, să ne construim învăţarea aşa cum vrem noi, încât ea să devină aşa cum ne dorim.
Te las cu câteva întrebări la care să te gândeşti (chiar de vii sau nu în Camp) când vine vorba de tine şi învăţarea ta:
- Ce ai vrea să înveți?
- Cu cine ai să înveți?
- Cum ai vrea să înveți?
- Când îți place să înveți?
- Care e instrumentul tău preferat pentru învățat?
- Care e cea mai mare curiozitate a ta?
- Ce nu ai avut curaj niciodată să spui că vrei să înveți?
- De ce e important să înveți?
- Oare alții învață la fel ca tine?
- Unde iți place să stai când înveți și în ce poziție?
- Când te-a uitat ultima dată dumnezeu citind sau visând?
- Despre ce a fost cea mai fascinantă discuție pe care ai purtat-o în ultima vreme?
- Ce nu știi că nu știi?
- Cum ar arăta viața ta de student în mod ideal?
Cum se pot face inscrierile pt aceasta tabara?
Buna Antonia, uite aici gasesti toate informatiile: http://camp.cros.ro/aplica
Felicitari pentru proiectul CROS ! Cred ca nici un tanar nu ar trebui sa rateze o astfel de tabara.
Mulţumesc, Vlad, pentru acest set de întrebări care inspiră. Le voi duce în sala de clasă şi îi voi provoca pe elevii mei, interesaţi să devină învăţacei (learners), să se joace see you ele pentru a se cunoaşte mai bine şi a descoperi cum să-şi construiască învăţarea. See you permisiunea ta, voi posta intrebările şi pe http://www.7x7edu.com, see you trimitere la acest post care îndeamnă la meditaţie.