Learning @ Camp2015 – Cum stau cu învățarea mea?

Acum, când scriu acest articol, cu nasul în notiţele şi citatele luate din cadrul zilei de Learning, după o perioadă în care am simțit că mă pierd puțin câte puțin și nu înțelegeam ce stă în spatele unei vitalități scăzute, pun un stop-cadru şi mă întreb: „Dar eu cum stau cu învăţarea mea?”. Îmi dau seama că ziua aceasta a fost plină de discursuri, cărţi vii şi ateliere – fiecare cu câte o oglindă, pusă în diferite unghiuri ale învăţării mele.

Discursul ţinut de Luiza Amzolin în deschiderea zilei de Learning din Camp mi-a adus aminte de acel moment zero al celor 2 obiective de învăţare ale mele, setate în primul an alternativ. I-am ascultat povestea despre relaţia cu fratele ei mai mic şi cum, după 14 ani în care i-a fost alături mai mult din perspectiva de părinte, pune la cale un plan de învăţare despre cum să îi devină soră.

Luiza ne-a mărturisit că ea crede sincer „că putem deveni actori, nu spectatori, în viaţa noastră şi putem face asta, dacă ne asumăm că putem să învăţăm despre orice, pentru a schimba orice ne dorim.”

Acum 2 ani, când deveneam studentă la UA, începeam să am acest filtru al învăţării prin intrarea în procesul de autonomie în învăţare. Atunci am decis şi că vreau să devin actor în viaţa mea, că vreau să devin designerul propriei mele învăţări şi să pornesc pe drumul antreprenoriatului. În primul an, mi-am setat două mari obiective de învăţare, ce ţineau de partea profesională: design vestimentar şi antreprenoriat. Obiective mari, stufoase, dar ştiam că sunt pasiunile mele de când eram mică.

În al doilea an de studenţie, au mai apărut două obiective de învăţare. Acela de a deveni un bun conector (de a cunoaşte oameni faini şi de a ajunge într-o zi la rândul meu, să conectez oameni pentru a face lucruri mari împreună) şi cel de a învăța cum să devin un bun vânzător. Acestea două aveau ca numitor comun oamenii şi dorinţa de a lega relaţii reușite, autentice şi profunde.

Tot în anul doi, mi-am dat seama că mai lucrez de câţiva ani buni, inconştient aş spune, sau poate natural, la un obiectiv – cel de autocunoaştere. Am lucrat la el prin procese de terapie, de coaching, prin citit cărţi din această zonă, printr-un curs de teatru (în care am învăţat cum să trăiesc fără armuri şi măşti) şi prin relaţiile şi interacţiunile cu oamenii din viaţa mea.

După doi ani de studenţie alternativă, când mă uit în spate, îmi dau seama de modul meu de a învăța, de ritmul meu.

Spunea şi Ana Silivaş (life coach) în cartea ei vie cu titlul: „E stilul meu şi ţin la el!” – un titlu imperativ şi ferm. Am rezonat mult cu ce ne povestea ea, cu faptul că fiecare avem un stil propriu al învăţării, un stil care vorbeşte despre noi, care nu se încadrează în niciun tipar, un stil numai al nostru, al fiecăruia dintre noi, pe care ţi-l asumi, îl accepţi şi îl integrezi în ceea ce eşti.

Integrând lecţiile luate din povestea Anei, mi-am dat seama că stilul meu de învăţare spune despre mine că îmi place să fiu atentă la detalii, că îmi place să fac conexiuni, că ador sincretismul diferitelor arii, ca vizez calitatea în detrimentul cantității. Însă dacă mă uit la ultimele 2 luni, ce m-a caracterizat puternic la nivel de învățare a fost o autocritică puternică, plus lipsa energiei de a face lucruri, de a învăța și de a mă dezvolta.

Și când mă gândesc la calitate versus cantitate, îmi aduc aminte de impactul pe care l-a avut asupra mea discursul Oanei Ţoiu (inovator social) şi propoziția (luată de mine ca un „adevăr absolut”): „Mediocritatea are o forţă de atracţie mai puternică decât excelenţa”. În mintea mea s-a născut întrebarea: eu pe unde sunt pe scara asta dintre mediocritate și excelenţă? O întrebare destul de pragmatică şi cu greutate, care poate descuraja foarte uşor. Şi nu puţine au fost momentele în care în capul meu a luat naştere câte un gând de genul: „nu pot să fac asta”, „e mai mare decât mine”, „nu pot să devin un antreprenor”, sau „cum să devin designer vestimentar”?! De câte ori nu alunecăm foarte uşor în postura de victima şi găsim scuze?! Dar vorba lui Paul Dicu (maratonist, profesor de arte marţiale, trainer şi speaker): „Succesul este suma eşecurilor prin care am trecut. Nu încercaţi, faceţi! Stârniţi-vă sムeşuaţi!”

Iar Cosmin Alexandru (Partener la Wanted Transformation Consultancy) ne-a sfătuit în discursul lui astfel: „Nu aşteptaţi să treacă trei sferturi din viaţă ca să vedeţi ce vreţi să obţineţi de la ea.” Eu deja simțeam că aștept de două luni un „nu-știu-ce”, care mă consuma încet-încet. Dar de ce mă consumau, căci făceam ce îmi place, pornisem pe un drum clădit cu propriile forțe și îmi trăiam pasiunile din copilărie?!

Ziua de Learning a ridicat multe întrebări legate de învăţare, însă le-am găsit un sens când am aruncat o privire către copacul plin cu mere coapte din mijlocul pajiștii și mi-am adus aminte de metafora acestui Camp („copacul autenticității”). Mi-am dat seama că toate au un ingredient comun pentru mine – autenticitatea. Mi-am dat seama că o să devin un designer vestimentar faimos, o să joc într-o piesă de teatru, o să ajung să deschid un teatru independent, o să ajung să conectez oameni faini, sau o să fiu un bun vânzător, doar sub semnul autenticităţii. Dacă există autenticitate, există și dorință și energie pentru a crea lucruri mici sau mai mari decât mine.

 

Le mulțumim tuturor profesioniștilor care au fost alături de noi în ziua de Learning din Camp 2015 că ne susțin și pentru că ne-au îmbogățit cu experiențele și perspectivele lor.

Ne-au inspirat cu discursurile lor, cu și despre învățare:

 

Atelierele cu teme din domeniile Universității Alternative au fost susținute de:

 

„Cărțile vii” care ne-au încântat cu poveștile lor au fost:

 

Mai multe fotografii din ziua de Learning din Camp 2015, aici.