Pe 13 octombrie, la Learning Day, căsuța noastră dragă, Learning House, a fost transformată pentru o zi într-un ,,Muzeu al Învățării”, însă nu un muzeu oarecare, a cărui exponate prăfuite nu puteau fi atinse, ci un muzeu viu, plin de cunoaștere, materiale practice, experiențe și oameni interesanți care te-ar fi pus pe gânduri.
Am pornit ziua cu o serie de discuții menite să răspundă la întrebarea ,,Ce înseamnă să fii autonom și de ce e important acest lucru?” din patru perspective: a unui autonomare, a unui autonomic, a unei persoane din echipa procesului de autonomie în învățare și a unei persoane care cultivă acest concept în organizația sa. Concluzia: există atâtea definiții pe câte persoane în încăpere, însă toate valoroase și pline de același substrat profund.
Autonomia poate fi văzută că o filozofie de viață în urma căreia realizezi că tu ai puterea de a-ți creiona drumul după propriile valori și aspirații, că tu ești cel care decide ce e bine și ce nu pentru tine, cum vrei să-ți trăiești viața, cu ce fel de oameni și direcția în care te îndrepți.
După explicarea procesului de autonomie în cadrul comunităților CROS, a venit și momentul cunoașterii autonomicilor cu autonomarii, iar în paralel, invitații noștri au fost provocați la o discuție despre ,, Cum cultivi autonomia în organizații?”.
Ulterior, timp de două ore participanții au putut să se bucure de tot ce avea ,,muzeul” să le ofere și să-și aloce cu adevărat timp pentru învățarea lor.
Fiecare cameră a avut povestea ei, la parter, în camera obiectivelor, ghidat de un autonomare puteai să-ți găsești un obiectiv de învățare, să-l clarifici pe cel pe care îl aveai, să-ti faci un plan de abordare pentru cele două ore, iar la etajul unu puteai gasi metodele, instrumentele și resursele necesare ca să aplici tot ce ți-ai propus.
În camera învățării fundamentate teoretic puteai să te pierzi între cărți și reviste axate pe business, comunicare, știință, dezvoltare personală și profesională și multe alte domenii.
În camera învățării experimentale te-ai fi simțit ca un copil de Crăciun, un copil care avea să devină mai isteț o dată ce s-ar fi jucat cu tabletele grafice, cu aplicațiile și programele puse la dispoziție ( Photoshop, Corel etc), cu plastelina, acuarelele, lutul și cartoanele gata să fie modelate, mâzgălite, transformate și camerele video/ foto pregătite să surprindă trăirile utilizatorului.
Pentru vorbăreți, camera învățării sociale oferea o atmosferă relaxantă, în cadrul căreia muzica ce se auzea ușor pe fundal și bean bag-urile comode încurajau dialoguri nesfârșite.
Ultima zonă, camera învățării reflexive, era cea mai liniștită dintre toate și singura în care ar fi trebuit să-ți eliberezi mintea de amalgamul de informații adunate peste zi, să te dezgolești de prejudecăți și să fii tu cu tine. Ajutat de întrebările puse strategic pe pereți, testele de personalitate și Tori :), ai fi putut să reflectezi la obiectivul tău de învățare și să-ți exersezi mușchiul autocunoașterii așa cum bine ne amintim că am mai făcut în Cros Camp, în urcarea pe munte.
Și pentru că ne-am gândit și la cei puțin mai experimentați, într-o altă încăpere ai fi găsit ,, atelierul de meșterit procese de învățare” unde două maestre ale învățării ( Silvia și Vio) te-ar fi ajutat să vezi cum poți să-ți îmbunătățești procesul de învățare și să identifici soluții noi.
Spre final ne-am delectat cu provocările de la ,,The Game” și am dat startul distracției…..însă, în tăcere….fiecare cu muzica lui, la ,,Silent Party-ul” organizat de casa WonderHouse.
Și dacă stăm să ne gândim, lăsând la o parte faptul că a fost Learning Day, căsuța, aceste camere, oamenii care au ajutat la îmbunătățirea experienței de învățare și resursele sunt veșnic aici. Important este dacă noi vrem să o vedem ca un ,,muzeu” care-și deschide porțile o dată la ceva timp sau dacă zilnic ne propunem să o explorăm și să ne bucurăm de ea.
În încheiere plusez cu un citat memorabil din povestea Silviei Floarea, în care cred că mulți ne-am regăsit: ,, trebuie să înțelegem faptul că nu e vorba atât de distanța dintre etaje, cât despre ideea de a a-ți construi cu grijă fiecare treaptă a scării și apoi de a păși pe ea ( nu există lift, aviz leneșilor).”
