În ziua celui de-al doilea Learning Day din anul acesta m-am trezit foarte entuziasmată și gata de acțiune: eram pregătită să descopăr cum voi construi alături de studenții alternativi un viitor mai bun pentru noi și pentru comunitatea țării noastre. Dar la finalul zilei n-am ajuns acasă cu un plan de acțiune, ci cu multe întrebări la care încep să găsesc răspunsuri.
Learning Day-ul a fost un cadou frumos primit de Moș Nicolae și a fost împărțit în câteva cadouri mai mici.
Primul astfel de cadou au fost discursurile invitaților din prima parte a zilei. Am fost puși față în față cu „reala” realitate: Vrem să construim un viitor, da? Dar ce viitor? Și pentru cine îl construim? Și în ce fel de țară vrem să facem asta?
„Nu poți să construiești un viitor pentru alții fără să îl construiești pentru tine” ne spune Cosmin Alexandru, co-fondator Wanted Transformation. Și pentru a lămuri mai bine acest aspect ne aduce aminte de instructajul pe care fiecare pasager al avioanelor îl primește: mai întâi îți pui tu masca de oxigen, apoi copiilor.
Asemănător poveștii cu măștile de oxigen, și construirea viitorului pornește de la noi, pentru că nu putem avea grijă de ceilalți dacă nu avem grijă de noi, dacă nu suntem noi bine, dacă nu ne cunoaștem bine noi pe noi. „Construiești mai bine dacă ai o fundație mai bună: sistemul de valori, pentru că așa vei ști exact ce decizii să iei.”
Cosmin ne mai spune că „viitorul are legătură cu trecutul” și ne îndeamnă să luăm tot ce e mai bun de la generațiile mai vechi și să pornim de acolo să construim un viitor mai bun decât l-au construit ei.
„Nu e nevoie să faci următorul Google, sau următorul Facebook. Nu e nevoie ca de la început să ai o idee care să răstoarne lumea. E nevoie să faci ceva!”
„Eu am simțit la voi o presiune destul de mare” ne spune Cristi Lupșa, editor Decât o Revistă, „«Când o să mă trezesc cu ideea noului Facebook?» Presiunea de a inventa acea nouă chestie care va schimba lumea este atât de mare încât toată lumea trebuie să joace.”
Oare punem presiune pe noi să acumulăm informații, sau doar să reușim? Vrem să avem un rost în viață, să aducem ceva nou, să avem un impact în societate. Dar facem asta „să dăm bine”, sau să ne fie bine?
Ne povestește în continuare despre experiența sa de la Harvard și despre discuția cu o profesoară pe care a cunoscut-o acolo. Ajunseseră la concluzia că în zilele astea studenții nu-și mai asumă riscuri. „Acum ceva timp, dacă îți doreai să cânți la chitară, risc însemna să îți iei un an liber, să nu te duci la facultate și să stai să cânți. Vedeai tu dacă îți iese dau dacă ești bun la asta după.
Dincolo de chestiile astea minunate pe care le faceți, gândiți-vă și la celelalte riscuri pe care le puneți pe plan secundar. Cred că e mult mai interesant să greșiți, să vă îndrăgostiți, să-i bucurați pe unii, să-i dezamăgiți pe alții, să faceți lucruri împreună cu alții.”
Ce înseamnă risc pentru noi acum? Un start-up, să amâni un an admiterea la Master, să îți schimbi un job?
„Cred că este o frică să îți începi viața cu adevărat” ne spune Șerban Alexandrescu, co-fondator Headvertising.
Și pentru a ne începe viața cu adevărat trebuie să fim conștienți de ceea ce suntem, cu bune și cu rele, pentru că „omul se schimbă dacă știe că e de schimbat ceva și dacă știe ce se poate schimba”.
Da, noi vom crea viitorul, este evident, pentru că fiecare generație la rândul său a construit un viitor pentru generațiile următoare. „Și noi am creat un viitor în ‘90 și uite că nu-i prea bine.” Este important să înțelegem că problema nu se pune dacă îl creăm sau nu, ci cum facem asta, deoarece calitatea a ceea ce facem contează, în fond.
„Înainte să rupi munții, trebuie să ai o mulțime de acțiuni pregătitoare”, așa că Șerban ne-a vorbit despre viitorul anterior:
„Nu vom crea un viitor mai bun:
- Până nu ne vom fi vindecat.
- Până nu ne vom fi cunoscut pe noi înșine.
- Până nu ne vom fi cunoscut istoria adevărată.
- Până nu ne vom fi creat un „context” favorabil.”
Nu putem construi ceva mare dacă nu ajungem să facem bine lucrurile astea mici. Și lucrul ăsta nu îl face o masă socială, ci noi, fiecare individ în parte, pentru că așa începem să facem lucrurile altfel.
Maxi Dobrescu este un tânăr student al Universității Alternative care a început să facă lucrurile altfel.
El ne-a explicat sâmbătă cum încearcă să cultive caractere prin sport: dacă sportivii ar fi mai corecți ar fi mai multe modele de urmat.
„Numai la fotbal sunt vreo 130.000 de sportivi legitimați” (statistici din 2013). Asta înseamnă că joacă peste 150.000 de copii numai fotbal.
Pentru că fotbalul e un mediu care îi atrage pe mulți copii, mai ales în mediul rural, „eu cred că dacă s-ar antrena nu 5000 (cât dedică în medie), ci minim 2500 de ore cu un antrenor ok, care pune accent pe construirea caracterului, s-ar vedea o diferență.”
Următoarele cadouri pe care le-am primit au fost cele trei panel-uri pe Educație, Comunicare & Tehnologie și Business & Antreprenoriat.
Alături de Ana Răducanu, Community Host @Restart Edu, Silvia Floarea, founder @Learnity, Emi Beteringhe, President @ARDOR Muntenia și Alex Ghiță, Founder and President @Educativa, studenții alternativi au avut o discuție aprinsă despre educația tinerilor și nu numai.
Mircea Grecescu, Digital Marketing Executive@Philip Morris international, Billy Duagi, Jr. Product Manager @Bitdefender, Simona Dincă – Partner Digital Communications & Team Leader @HP le-au povestit studenților despre Tehnologie și Comunicații.
Mihnea Zamfir, Senior Consultant @BDO, Răzvan Crișan, Founder @Asociatia ORICUM si Co-founder @Shorts Up, Horațiu Țicău, Business Developer @UA, Alex Mircea Dăscalu, Head of German Desk @Deloitte au fost cei care le-au vorbit studenților despre viitorul din Business și Antreprenoriat.
Dacă vrei să afli ce s-a discutat la cele trei paneluri, poți citi mai multe aici.
Al treilea cadou primit a fost discursul Silviei Floarea care a început citind câteva pasaje din manifestul „Indignați-vă!” scris de Stéphane Hessel. Indignarea Silviei a luat la început o formă reactivă: „dacă era vreun amendament în lege care nu ne plăcea, făceam proteste. Între timp, indignarea mea a luat o formă mai proactivă – și așa a luat naștere Learnity.”
Silvia ne-a spus povestea ei sub metafora jocului de șah: „Prima partidă pe care am jucat-o a fost bătălia cu mine însămi”, bineînțeles nu a fost ușor, dar a ajuns la capătul tablei de șah și, conform regulilor, a putut să se schimbe în ce piesă a vrut. A ales să se transforme într-un nebun care face lucrurile altfel.
Learnity este o continuă bătălie, pentru că trebuie să treacă peste nenumărate provocări. „Bătălia finală e de fapt momentul care marchează un șah mat în educație . Am toată încrederea că o vom face împreună, nu doar eu. În 20-30 ani, când o să ne uităm împreună la un sistem care acordă mai multă putere elevilor.”
