Ne-am întors în noul an cu multă poftă să vă povestim ultima experiență de învățare a studenților alternativi din 2016. Pe 10 decembrie am avut Learning Day, cu tema Challenge Reality.
Learning Day în Universitatea Alternativă înseamnă un eveniment adresat întregii comunități și presupune o zi întreagă de activități între studenți, profesori și profesioniști, despre diferite domenii. Dacă în anii trecuți ne concentram să observăm provocările pe care le avem în proiectele noastre, ei bine, anul acesta am schimbat perspectiva. Am ieșit în stradă, luând la pas capitala, pentru a vedea provocările lumii, dar mai ales ale orașului în care trăim. Știm cu toții că de multe ori ajungem să fim mai neglijenți față de problemele care sunt chiar sub nasul nostru, trăind în convingerea că oricum, noi nu putem schimba nimic. Având asta în minte, ne-am uitat la cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ONU, selectând 2 dintre ele pe care să le descoperim și să le înțelegem mai bine pe parcursul zilei. Primul a fost despre Sărăcie și Minorități, iar cel de-al doilea despre Orașe și Comunități sustenabile.
Până să pornim la drum, ne-am început ziua cu discursul Veronicăi Soare, cea care provoacă realitatea zi de zi prin minuni.ro și mulțimea de cauze pe care le susține. Ba mai mult, ne povestește de ele în emisiunea de la Smart FM, „La minuni înainte”, miercurea, între 20:00-21:00. Acolo, a vorbit pentru prima dată de ideea de a străbate Camino de Santiago cu scop caritabil, donând bani pentru Inima Copiilor. Printre poveștile împărtășite, cea mai de impact a fost aceea în care, parcurgând traseul, pe drum s-a întâlnit cu un băiat. De la distanță, povestea ea, se putea vedea cât de încet înaintează. Când s-au apropiat unul de celălalt, Veronica a spus așa: „Nu v-ar veni să credeți. Omul ăsta era în cârje și a urcat pe El Camino. A pornit cu o lună înaintea mea că să ajungem atunci acolo, împreună.”
O a doua poveste pe care aceasta ne-a împărtășit-o este despre pasărea colibri, care, într-un incendiu din pădure, căra și ea apă în cioculeț pentru a stinge focul. Leul a luat-o în râs: „tu chiar crezi că vei reuși să stingi ceva cu atâta apă cât poți să ții în cioculeț?” Iar pasărea a răspuns: „Nu, dar îmi fac partea mea.”
Mina, studentă alternativă, spune că asta a determinat-o să plece din sediul UA cu „eu pot” și cu „fac partea mea” în minte, fără să i se mai pară deloc înfricoșătoare vreo perspectivă de a-și asuma rezolvarea unei probleme mici.
După discursul plin de inspirație al Veronicăi, ne-am împărțit în 2 grupuri ce urmau să-și petreacă următoarea oră și jumătate mergând prin București descoperind discrepanțele socio-economice prezente, dar și să observe cum arată orașul în prezent și ce oportunități de dezvoltare sustenabilă există. Scopul a fost să dăm nas în nas cu ele și să înțelegem că PUTEM să le rezolvăm, cu răbdare și perseverență.
Pe traseul Sărăcie și Minorități, studenții au avut provocarea să exploreze cartierele evreiesc, armenesc și centrul vechi. Una din impresiile lor este:
„De data asta a fost ceva mai diferit. Am avut de mers în cartiere din Bucureşti, unde am văzut cum trăiesc minorităţile din spaţiul urban. Am fost în Cartierul Armenesc, unde am văzut case în paragină, case care aveau doar parterul recondiţionat – pentru că doar parterul a fost închiriat, ce să-i faci. Am văzut şi case recondiţionate total, însă prea puţine. După, am mers în zona Spitalului Colțea. Îl ştiţi, este foarte frumos. Şi dacă te plimbi pe bulevard, te gândeşti că Bucureştiul este chiar boem. Cel puţin zona Universităţii. Nu vă contrazic. Chiar este. Faţada, cel puţin, arată minunat. Şi luminiţele de iarnă îi dădeau un aer de sărbătoare.
Dar, ce să vezi! Cum am trecut de spitalul Colțea, am luat-o pe prima străduţă la dreapta. Iar acolo m-am minunat iar. M-am minunat de casele în paragină, cu geamurile sparte, de gunoaiele ce zăceau în mijlocul străzii, de rămăşiţe de clădiri din care mai rămăsese doar podeaua şi câţiva stâlpi de rezistenţă. M-a izbit o realitate cruntă. Am vorbit chiar şi cu o doamnă. Trăia într-o casă în care uşa abia se ţinea în balamale, care avea câteva geamuri sparte, şi era populată de şobolanii care veneau de la clădirile părăsite de alături. Nu vă mai spun povestea doamnei, mi-e mie ruşine că în zilele noastre mai există aşa ceva. Şi toate astea la nici 20 de metri după ce ieşi de pe Magheru. M-a cuprins un sentiment de groază, pentru că am mai fost prin zonă, însă niciodată nu m-am lăsat să văd. Nu am vrut să cred că sunt oameni care trăiesc în aceste condiţii deplorabile, care îşi duc traiul de pe o zi pe alta, şi nu ştiu dacă o să aibă ce mânca următoarea zi.
Trăim într-o bulă în care avem impresia că toată lumea trăieşte în condiţiile în care trăim şi noi, sau poate mai bune. Dar evităm să ne gândim că există oameni care trăiesc la nivelul subzistenţei. Dar e târziu, aşa că am să închei postarea aceasta cu vorbele Veronicăi Soare: «Toate sunt poveşti, dacă ai ochii deschişi spre ele.» Eu una cred că vreau să ascult cât mai multe poveşti.”
A urmat prânzul unde s-au dezbătut idei despre cele văzute și soluțiile pe care noi, ca și membri ai acestei comunități extinse, le-am putea aplica. Cadrul perfect pentru a deschide discuția care a urmat cu Raluca Negulescu, director executiv al Policy Center for Roma and Minorities. Acela a fost momentul în care Andreea spune că a aflat cum „schimbarea este într-adevăr un proces lung și greu, dar nu și imposibil. Prin activitățile pe care le întreprind, ei au îndrăznit și reușit să aducă schimbarea în Ferentari și să schimbe viețile a sute de copii din acest cartier marginalizat și evitat de toate autoritățile. Au făcut presiune, au câștigat încrederea comunității locale și au reușit să îi inspire și pe alții cu bunele lor practici.”
Studenții care au optat pentru traseul Orașe sustenabile au explorat zona Grădina Icoanei, strada Arthur Verona și George Vraca, pentru a avea o viziune despre cum arată în prezent Bucureștiul și a-l compara cu ce poate deveni. Asta pentru că traseul s-a încheiat cu o vizită la Casa EFdeN, un proiect de locuință eficientizată energetic. Acolo am întâlnit un grup de studenți arhitecți extrem de pasionați, ce se implică voluntar în cercetarea și construirea de case eficiente. Fiecare dintre noi a plecat visând la cum va putea arăta locuința lui
După prânz ne-am deplasat către NOD MakerSpace, la parterul căruia își are sediul La Firul Ierbii, un centru pentru întâlniri, dezbateri publice și inițiative civice pentru probleme ale orașului. Locația în sine spune mult despre cum poți provoca realitatea pe bune. Clădirea unde îți desfășoară activitatea ambele organizații e o fostă fabrică de bumbac, ce e pusă ușor ușor pe picioare de diferite minți creative care îi pun în valoare potențialul, chiar pe cheiul Dâmboviței.
Întâlnirea cu Vlad Stoica ne-a introdus mai bine în filosofia din spatele conceptului de oraș sustenabil. Am înțeles, de fapt, cum conectarea unor domenii precum urbanism, arhitectură, inginerie, sociologie, economie, branding sau fashion duce la îmbunătățirea vieții unei comunități. Însă, implicarea și atitudinea față de mediul, cartierul, blocul în care trăim trebuie să fie și prioritatea noastră primordială. Despre asta, Luiza, spune că „atitudinea şi mindset-ul a fost provocat într-atât încât ne-am simțit datori să fim mai implicați, să punem întrebări, să ne documentăm, să înțelegem, să ieșim din apatie și să fim și mai creativi în a privi lucrurile de zi cu zi pe lângă care trecem.”
Ne-am încheiat ziua înapoi în sediu, cu multe povești și gânduri la o sesiune de sharing și reflecție. Pentru fiecare a fost o zi plină de informații, percepții despre lume și înțelegere aprofundată a realității în care trăim și în care vom continua să trăim. Asta ne-a adus mai aproape de a conștientiza că gestul mic de grijă sau schimbare al fiecăruia, influențează viața celui de lângă noi, îmbunătățindu-ne reciproc viața și creând o lume mai bună.
Join the discussion One Comment