În călduroasa seară de 2 octombrie, câțiva membri ai comunităților CROS și câțiva prieteni din afara lor, ne-am întâlnit în Learning House pentru a discuta despre Gamification. Parte dintre noi terminaseră acest curs, alții erau la primele lecții pe Coursera, ceilalți curioși să afle mai multe, dar toți foarte interesați de subiect.
După prezentările noastre și a legăturii noastre cu Gamification, am pornit dezbateri pe situații experimentate/cunoscute de noi. Astfel, am aflat de felul în care jocul ajută copii să se obișnuiască cu idea unei intervenții medicale, practică ce ar putea fi introdusă cu succes și la noi în țară. Matematica sau germana pot fi predate prin jocuri de rol, iar cunoștințele evaluate prin concursuri de genul “Vrei să fii milionar?” (metodă implementată cu rezultate frumoase, atât la copii, cât și la adulți). În companii jocul poate deveni metodă de motivare și creștere a implicării angajatului. Conceptul Imaginarium a fost construit utilizând principii ale Gamification, reușind să mobilizeze energiile multor oameni spre a genera sute de idei și a pune în aplicare strategii de reconfigurare a educației.
Ne-am pus întrebări în ceea ce privește crearea contextului de joc, aplicabilitatea lui în viața reală, cuantificarea rezultatelor, implicarea oamenilor și obținerea suportului pentru o asemenea inițiativă. Fiecare dintre noi, cei prezenți la întâlnire, are proiecte de mai mică sau mai mare anvergură, în care jocul ar putea fi aplicat. Pentru că dorim să descoperim și alte exemple, să înțelegem barierele și limitele conceptului și să dezvoltăm noi soluții, am căzut de acord că vom continua să aprofundăm subiectul într-o altă întâlnire.
Buna,
Care este procedura pentru adaugarea unui ONGS inbaza de date. O adresa de e-mail / mobil ar fi util.
Multumesc anticipat,
Radu Braniscan
Sa ma anuntati si pe mine, va rog. Eu privesc mai degraba din context economic utilizarea gamificarii.