Ce ni se întâmplă când intrăm pe un mandat de preşedinte, vicepreşedinte sau coordonator de proiect/departament? Rămânem fără timp! Brusc, ziua se micşorează, orele zboară, lunile sar una peste alta şi fără să te prinzi – ţi-ai încheiat mandatul. Te uiţi în urmă şi te întrebi când a trecut un an?
Păi lucrurile stau cam aşa: ai fost ales în board. Vreo 4-6 luni îţi ia să înţelegi ce ţi se întâmplă, care este rolul tău, să înţelegi organizaţia din care faci parte. Apoi, vin proiectele, unul după altul, şi nu prea îţi rămâne timp de gândit strategic, de vorbit cu colegii de board încotro se îndreaptă organizaţia, de venit cu soluţii creative. Pentru că e timpul de făcut, nu de gândit. Când în sfârşit vine perioada mai liniştită şi îţi este foarte clar ce trebuie îmbunătăţit în organizaţie, ai viziunea de ansamblu şi timpul de a gândi o strategie pe termen mai lung de un an, trebuie să predai ştafeta următoarei generaţii. Crezi că dacă pui toate lecţiile învăţate de tine într-un mail şi-i dai send succesorului tău, organizaţia va merge mai bine.
Poate aşa o fi … sau poate nu. Verifică câte din lecţiile pe care tu le-ai primit de la cel care a fost înaintea ta pe mandat, se repetă în lecţiile învăţate de tine şi trimise mai departe. Cel mai mult învăţăm din experienţele noastre, iar treaba asta cu “învăţat din greşelile altora” nu are un randament de 100%. Merge, dar de multe ori se aplică mai degraba situaţia – “şi mi-a zis să nu fac aşa!”.
Dacă am reuşi în timp ce conducem organizaţii, construim echipe şi influenţăm cultura organizaţiei, să încetinim ritmul pentru o clipă şi să începem să ne punem câteva întrebări, să ne luăm timp să ne răspundem la ele, să vorbim cu cei din jur, care fac acelaşi lucru ca şi noi, să citim o carte sau să participăm la un training, ar fi tare bine. Şi cu siguranţă valoarea pe care am produce-o în organizaţie ar fi mult mai mare.
Această comunitate se adresează celor care conduc organizaţii şi echipe. Să ajungi la un echilibru în felul în care înveţi, adică să combini mai multe tipuri de învăţare – practică, teorie, reflecţie – este un muşchi pe care ţi-l tot dezvolţi. Cu cât începi mai devreme, cu cât ai mai multă atenţie, cu atât mai bine pentru creşterea ta.
Iar mediul în care tu te dezvolţi şi îţi rafinezi stilul este critic. Comunitatea de Leadership şi dezvoltare organizaţională poate fi un spaţiu în care să îţi instalezi obiceiuri noi, acordând atenţie învăţării tale.
A single conversation with a wise man is better than ten years of study. ~Chinese Proverb
[plulz_social_like width=”350″ send=”false” font=”arial” action=”like” layout=”standard” faces=”false” ]