Mi se pare că de o bucată bună de vreme lucrurile legate de public speaking au devenit ca un trend, doar că în sensul negativ. Fiind una din cele mai des întâlnite frici în rândul oamenilor, parcă a devenit prea mainstream să mergi la un training de public speaking.
În pofida acestei mentalități, joi, 28 martie 2013, ne-am întalnit 12 oameni dimineață la ieșirea din stația de metrou Pipera, fiecare cu altă curiozitate despre întâlnirea pe care urma să o avem cu un anume Cătălin Chirilescu. A fost o adevărată excursie drumul parcurs de la metrou la sediul Coca-Cola, dar asta ne-a pus într-o atmosferă amuzantă.
Unii dintre noi citiseră câte ceva pe site-ul lui Cătălin (catalinchirilescu.ro), eu nu eram însă așa de informat. Intrați în sală, am cunoscut un tip foarte destins, calm, care se chinuia să umple mesele la care urma să stăm cu sticle din gama de produse Coca-Cola (spre bucuria multora dintre noi). Neașteptat de tânăr, din perspectiva mea, Cătălin s-a prezentat și ne-a urat bun venit. Recunosc că nu aveam cine știe ce așteptări de la training, chiar în dimineața respectivă discutând cu o colegă despre cât de puțin te marchează majoritatea training-urilor și cât de repede le uiți.
E impresionant cât de tare m-am înșelat. Cătălin ne-a băgat în atmosfera corespunzătoare cu niște glume și povești cu tâlc din „tolba” sa, tolbă pe care ne-a recomandat să o avem mereu la noi când ținem un discurs, după care am discutat un pic despre noi, ne-a oferit niște resurse, a verificat cam cu ce material lucrează.
Structura unui discurs a fost următorul pas. Conexiunea cu sala și mesajul emoțional sunt prima parte și probabil aici e cel mai important moment, întrucât aici captezi atenția publicului. Urmează prezentarea personală (elevator speech, pornind de la conceptul de elevator pitch), un mic discurs de 20 de secunde în care spui cele mai importante lucruri despre cine ești și ce faci. Trebuie menționat că toată această discuție era însoțită de numeroase glumiţe și experiențe personale ale lui Cătălin, dar și cu intervenții din partea noastră cu nelămuriri.
În discurs, urmează prezentarea temei, 3 subiecte de discuție însoțite de exemple, argumente și experiențe personale și apoi tragem concluzia. Aceasta este urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, reluăm concluziile plus ce am învățat din întrebări și încheiem cu alt mesaj emoțional (o anecdotă, o glumă, un banc, o poveste personală) și cu „Vă mulțumesc!”.
Poate la prima vedere nu pare atât de interesant și îmi este greu să exprim atmosfera din sală, dar cu toții eram relaxați, ușor amuzați și primeam informația într-un mod interactiv, într-un mod în care să treacă de raționalul nostru și să între direct în subconștient astfel încât să nu uităm. De exemplu, pentru a ne încălzi vocile și dicția, am făcut un exercițiu de grup de tipul „Eu pup poala popii, popa pupă poala mea” a repede. Am râs copios în timp ce Cătălin se chinuia să ne facă să recitam dintr-o singură inspirație de aer.
A urmat să învățam despre cele 3 tipuri de energii, Razbonic, Vindecător și Magician și cum le aplicăm în vorbire, despre cum influenţează fiecare publicul, iar Cătălin ne-a testat, fiecare citind un discurs, o porțiune din discursul lui Cațavencu din „O scrisoare pierdută”, pe un anumit ton, volum, ritm, sau cu câte o silabă accentuată, cântat, în sincron sau altele. Aici undeva, am luat pauză de masă.
La întoarcerea în sală, primul obiectiv al lui Cătălin era desigur să se asigure că suntem încă pe aceeași lungime de undă. Evident noi eram proaspăt mâncați și cu ochii mici, dar câteva glumite și o poveste și eram din nou pe drumul cel bun. Am învățat 3 tehnici de prezentare, poveste în poveste, acronim și ancorarea pozițiilor în sală, am învățat cum să ne îmbrăcăm, ce tipuri de discurs sunt și modul în care să răspundem la întrebările din public. Am interpretat în discursuri individuale persoane precum Dan Puric, Florin Piersic, Becali, Vanghelie și un preot.
Aș putea scrie despre training în detaliu până dimineață, dar nu ar avea sens. Adevărul e că fiecare organizator al unui eveniment are în felul lui grijă de publicul său. Aceasta cred că este lecția cu care am plecat eu de acolo. Și nu pot să vă transmit în cuvinte micile lucruri care au făcut ca această experiență să fie una atât educațională cât și distractivă și marcantă. Vă invit să-l contactați și să aflați singuri.
Între timp, vreau să îi mulțumesc lui Cătălin pentru o zi foarte tare și pentru lecțiile de viață primite şi celor de la Coca Cola HBC pentru oportunitatea oferită.
Articol scris de Alexandru Anghel, membru în comunitatea Syncer School şi iniţiatorul grupului de învăţare pe Public Speaking
