După ce am participat la cel de-al doilea Sharing Day al HRicilor am rămas un pic pe gânduri și încă mă gândesc de ce anume este nevoie pentru ca oamenii noi din organizații, fie din ONG-uri sau multinaționale să se angajeze realmente în rolurile pe care le au, să ajungă de la EU la NOI. Tema cu care am plecat de la această întâlnire a fost legată mai degrabă de cum reușim să menținem acel NOI cu același entuziasm sau cum îi faci pe oamenii cu care lucrezi să se trezească devreme și cu chef de muncă și poată să nu mai fie atât de speriați de ziua de LUNI.
Întâlnirea a fost mai degrabă una intimă, dar fructuoasă pentru că am avut șansa de a afla multiple feluri în care organizații studențești puternice, pe care le-ai putea considera cu ușurință multinaționale, având în vedere complexitatea programelor pe care le dezvoltă, reușesc să își motiveze noi recruți pentru ca aceștia să zică cu plăcere că sunt parte a unui NOI.
De la modelul de recrutare, foarte intens, cu multe surprize, întâlniri mai mult sau mai puțin personale, petreceri care reunesc întreaga organizație, teambuiding-uri, ghicitori și provocări amuzante menite să te ajute ca nou venit în descoperirea organizației căreia te-ai alăturat, până la activitățile de zi cu zi, toate au un element cheie. Sarea și piperul în reușita acestui demers de integrare este entuziasmul și pasiunea cu care cei responsabili de procesul ăsta își fac treaba și își pun în aplicare ideile creative, uneori chiar nebunatice. Atașamentul față de fiecare proiect pe care îl dezvoltă este ceea ce asigură perseverența în proiect pentru ca acesta să fie unul de succes.
Dilema cea mai mare pentru mine apare în momentul în care descopăr cât de mare e diferența între ceea ce se întâmplă în ONG-uri și în companiile în care ajungi să lucrezi. Chiar dacă sistemele și modul de lucru sunt în mare măsură la fel, resursele pe care le ai la dispoziție în companii fiind chiar mai bogate se pierde ceea ce contează cel mai mult – pasiunea pentru ceea ce faci. În acest moment ajungi să îți duci la îndeplinire responsabilitățile doar pentru că trebuie, doar pentru că ai termene limită. Sentimentul că tot ceea ce faci este de fapt în van e din ce în ce mai puternic și ajungi astfel să devii nepăsător.
Cum ajung Filip și Paula să dispară din peisaj, de Mushi-Mushi să nu fi auzit nici VP-ul, deși e o practică la nivel european (Tata Freud e foarte supărat), ROF-ul să fie un concept necunoscut, blind date-ul să sperie lumea și mai ales îngerașii să se transforme de fapt în demoni?*
*Disclaimer :Toate denumirile de mai sus sunt intenționate și au semnificații aparte ce merită descoperite. În caz de curiozitate maximă contactați membrii HRemotion pentru detalii și idei năstrușnice.
