6 dimineaţa. Se aud ciocane de afară. Mai mici, mai mari, pot să le recunosc “muzica” după impactul cu asfaltul zgrunţuros. Parcă-mi bate Thor la geam, căci de! – este vreme de făcut ochii mari, semn că este o zi bună pentru creativitate.
Aşa a început dimineaţa în care m-am decis să creez două grupuri de învăţare în Universitatea Alternativă. Se fac aproape 2 ani de când am intrat pe poarta universităţii, moment în care am spus clar şi răspicat: „eu de aici nu mai plec!”. Parcă am pornit într-o călătorie a cărei destinaţie nu o cunosc. O împletitură de educaţie “altfel”, dorinţa de schimbare a României şi a lumii întregi, comunitate, transformare şi autonomie, responsabilitate pentru propria evoluţie, provocări, momente de cumpănă, frică, încredere, oameni care îţi întind o mână de ajutor, zâmbete, curaj.
Ca student alternativ am şansa să mă împrietenesc cu greşelile, să dau viaţă ideilor, să îi învăţ pe ceilalţi şi să pun în aplicare orice gând care îmi trece prin minte. În tot acest proces de descoperire, am realizat că îmi place să vorbesc în faţa mulţimilor şi că pot să transform zilele într-o poveste.
Am dat sfoară în universitate şi am licitat pentru două grupuri de învăţare: Public Speaking şi Storytelling.
Ce este un grup de învăţare? Un context, un cadru în care o mână de studenţi se hotărăsc să exploreze împreună un subiect sau o temă care îi pasionează şi care să-i ajute în activitatea de zi cu zi. În funcţie de timpul celor implicaţi, se stabileşte un interval al întâlnirilor, o agendă, un obiectiv şi un scop final.
Toate bune. Pe hârtie sună excelent. Entuziasmul este la cote maxime. Să-i dăm drumul! Prima întâlnire – stabilirea nevoilor. Dau mailuri, creez grupurile pe facebook, comunic locul şi ora pentru prima întâlnire. Şiii… provocarea numărul 1 nu întârzie să apară – cu o zi înainte, cei care au confirmat că vin, nu mai pot ajunge. Sunt pusă în situaţia în care trebuie să anulez. Nu-i nimic, mă gândesc, flexibilitatea, adaptabilitatea şi răbdarea sunt lecţii pe care le-am învăţat în construirea unei comunităţi.
Prima întâlnire a grupului de Public Speaking – Acuarela, o masă rotundă, 5 fete, 5 nevoi diferite. Fiecare şi-a spus pe scurt povestea şi cum i-ar plăcea să dezvolte abilitatea de vorbit în public. Am stabilit temele de lucru şi următoarea întâlnire.
A doua provocare mi-a adus frustrări. Sincer. Serios! După prima întâlnire, ulterior, am stabilit şi altele. Numai că, pe ultima sută, cei înscrişi se retrăgeau. La al doilea grup de învăţare, Storytelling, nu am reuşit nici măcar să stabilim o primă întâlnire. Amânare după amânare. Prima întrebare care mi-a venit în cap a fost – studenţii nu sunt îndeajuns de motivaţi să ajungă la întâlnire sau organizarea nu este bună?
Am lăsat întrebarea fără răspuns.
Într-o marţi, la cursul de Community Building, am întrebat-o pe Diana Ghindă, cea care îl ţine, cum se descurcă cu această situaţie în comunitatea ei, Training Cafe. Mi-a oferit un răspuns atât de simplu şi logic, pentru care îi mulţumesc şi îi sunt recunoscătoare. Din experienţa ei, există un grup de participanţi fideli, care constituie 10-15% din totalul grupului şi încă un 5% de participanţi care vin la întâlniri, dar nu regulat. Cu un zâmbet larg, Diana m-a sfătuit să las orice aşteptare deoparte şi să mă dedic chiar şi unei singure persoane care decide să participe la întâlnire.
Peste alte câteva zile, alt om mi-a oferit o viziune minunată: „Priveşte-ţi proiectul ca pe o fiinţă. O fiinţă cu propria personalitate, care îşi decide ritmul şi care nu poate fi controlată.” Kaboom! Revelaţie după revelaţie.
Nu a durat mult până să-mi dau seama care este ritmul şi dorinţa grupurilor de învăţare. Care nu mai sunt “ale mele”. Sunt ale tuturor.
Marţi, 18 martie, două membre ale grupului de Public Speaking au propus spontan să mergem la clubul vorbitorilor în public, Toastmasters, care organizau chiar în acea seară o întâlnire. Le povestisem câte în lună şi în stele despre ce structură bine pusă la punct au dezvoltat cei de la club şi că ar fi o şansă să observăm cum se dezvoltă şi alte comunităţi din afara Universităţii. Nu mi-am crezut ochilor când am văzut că lucrurile se mişcă şi fără mine. Că propunerea nu a venit de la mine. Tot ce am făcut a fost să zic „da, hai să mergem!”.
Cum s-a desfăşurat seara? Emoţionant. Două dintre noi au ieşit în faţă să ţină un discurs improvizat, care să nu depăşească 2 minute. Eu am vorbit despre vulnerabilitate, Ana-Maria (Anny) şi-a exprimat dorinţa pentru descoperirea feminităţii. Nu pot să exprim în cuvinte emoţia pe care am simţit-o, pentru că, în sfârşit, se întâmpla ceva.
Următoarea întâlnire va fi în parcul IOR, unde există un loc înalt, de unde poţi vedea parcul – ne vom urca pe acel “podium” şi ne vom imagina că ţinem un discurs aşa cum doar cei de la TED pot ţine. De data asta, nu mai contează numărul participanţilor.
De grupul de Storytelling credeţi că am uitat? Vreau, vreau să se întâmple, căci poveştile sunt atât de frumoase. Sâmbătă, 22 martie, ora 15:00, am avut prima întâlnire. A fost zi de film, ne-am uitat la documentarul “Stories We Tell”. După film, fiecare dintre noi a vorbit despre cartea preferată şi despre cum ne urmăresc poveştile copilăriei.
Aici pun punct articolului. Cât despre grupurile de învăţare, de abia acum începem călătoria. Am învăţat că dacă îţi doreşti cu adevărat să ia viaţă o idee, dacă eşti atent la ritmul ei şi nu forţezi lucrurile, îţi cultivi răbdarea şi eşti acolo să o ghidezi când cere ajutor. Pentru asta strig lumii că port cu mândrie numele de Student Alternativ.
