Am rugat o parte dintre „nerezonabilii” Universităţii Alternative să ne povestească, pe scurt, despre ei și despre experiența UA. Primul din serie este Stelian Mustea, student alternativ din 2015 și fondator the INBOX.

Stelian în 10 cuvinte…
Destul de nebun să creadă că poate reuşi imposibilul.

Ce te face nerezonabil?
Am făcut exact opusul lucrurilor pe care majoritatea oamenilor le fac: mi-am îngheţat ultimul an de facultate ca să mă arunc într-un business în care cred.

Ce făceai atunci când ai luat decizia de a te înscrie la Universitatea Alternativă (UA)?
Eram membru activ în organizația studențească BEST Bucureşti şi în anul 3 la Politehnică.

Cum și de ce ai ales UA?
Nu găseam contextul practic în care să aplic imediat ceea ce învăţăm la facultate. Aşa că am luat decizia de a mă alătura Universităţii Alternative, după ce am auzit povestea Luizei, o tânără antreprenoare din Incubatorul de Afaceri UA, susținut de ING Bank.

Top 3 lucruri cu care te-a ajutat experiența de student alternativ?
Mi-am dat seama de ceea ce vreau să fac în viaţa profesională, şi anume antreprenoriat. Al doilea lucru important pe care l-am învăţat a fost cum să îmbin viaţa personală, socială şi profesională astfel încât să am parte de echilibrul perfect. Și, nu îl ultimul rând, comunitatea – toţi acei oameni de care ai parte şi te susţin în ceea ce vrei să faci.

Ce „specializare” ai ales la UA? De ce?
Am ales să fiu parte a comunităţii de antreprenoriat. Jonglam de ceva timp cu acest domeniu şi am zis că este timpul să îl duc la nivelul următor, în care lucrurile să se concretizeze.

Ce ţi-ai propus să faci în următorul an?
Următorul an o să fie tot despre antreprenoriat cu UA alături. Împreună cu două prietene plănuim să dăm drumul la alte afaceri care aduc o valoarea reală în piaţă.

Care este visul tău nerezonabil?
În acest moment, visul meu nerezonabil este să construiesc spaţii de locuit pentru studenţi şi tineri profesionişti care să fie prietene cu natura. Am și început un proiect în sensul acesta, the INBOX – primul campus studențesc din România construit de la zero din containere maritime. the INBOX este construit pe principiul de „upcycling”, modalitatea creativă de reutilizare a resurselor existente. Întreg conceptul este modular, astfel încat el poate fi dezasamblat și reutilizat în altă parte.

Ce ai recomanda acum unui student sau proaspăt absolvent din România?
Statement-ul care exprimă cel mai bine bine Universitatea Alternativă în acest moment:  „Empower people with knowledge and resources, and they will change the world.”

stelian7

Până pe 12 iunie poți aplica pentru a deveni parte din următoarea generație de nerezonabili de la Universitatea Alternativă. Rămâi la curent cu evenimentele noastre aici sau află mai multe despre procesul de selecție aici

Leave a Reply