Organizațiile studențești sunt spații în care tinerii care se implică se dezvoltă foarte mult. Află lucruri despre ei, ce le place, ce nu le place, care este drumul pe care vor să meargă, își dezvoltă multe competențe de la cum să lucreze cu oamenii, cum să comunice mai bine, cum să relaționeze cu partenerii, cum să pună în practică proiectele.

Membrii din departamentele de resurse umane gândesc și pun în practică procese de HR, învățând de fiecare dată cum să le facă mai bine. După ce au recrutat noii colegi de organizație, începe perioada de integrare și de pregătire pentru un an plin de activități.

Una dintre cele mai des întâlnite experiențe de învățare și dezvoltare pentru membrii este trainingul. Fie că vorbim de Comunicare interpersonală, Time Management sau Vânzări, în organizații studențești se organizează anual sute de traininguri.

Una din principalele provocări este identificarea nevoilor reale ale membrilor și poate cel mai greu lucru este să-l conștientizeze fiecare dintre ei. De obicei, tinerii nu știu care sunt nevoile lor de învățare.

Joi am discutat despre cum faci analiza de nevoie de training, cum evaluezi că trainingul a fost valoros, cum arată relația traineri – organizația studențească și ne-am împărtășit câteva resurse critice (traineri, săli de training).
Ce poți face pentru a afla care sunt nevoile de dezvoltare ale membrilor?

  • > În timpul proiectelor să observi fiecare membru, să fii atent la modul în care lucrează, la ce știe și ce nu știe, la care sunt nevoile lui de învățare. Și să îți notezi aceste observații.
  • > Întâlniri unu la unu cu fiecare dintre ei pentru a afla în ce zone își doresc să crească, ce competențe vor să ducă la următorul nivel.
  • > Formular aplicat pe departamente sau pe toată organizația.
  • > Simulări sau exerciții în care să fie puși în situații diferite, cu roluri diferite și din debriefing să iasă nevoile de a învățare.

Toate aceste metode se pot folosi pe parcursul întregului an și folosite împreună pot fi mai utile. Cel mai important lucru e ca fiecare membru să conștientizeze nevoia de învățare, pentru că altfel experiența de învățare nu va fi la fel de valoroasă. Participanții la un training trebuie să știe de ce merg la trainingul respectiv, ce obiective au pentru a nu fi încă un training la care participă.

Trainerii la care organizațiile studențești apelează sunt de obicei alumnii de ONGS, dar există și parteneriate cu firme de training, care oferă diferite traininguri.

Analiza de nevoi și apoi implementarea trainingurilor sunt făcute de departamentul de resurse umane în colaborare cu coordonatorii fiecărui departament sau membrii din board.

Relația trainer-ONGS

Este recomandat ca obiectivele trainingului să fie construite de trainer împreună cu responsabilul din ONGS care se ocupă de organizare, astfel încât ce se învață în training să poată fi aplicat într-o organizație studențească. O bună practică ar mai fi ca organizatorul să îi comunice trainerului toate obiectivele pe care le are, în afară de cele de învățare (consolidarea unei echipe, motivarea, creșterea încrederii, rezolvarea unor conflicte etc).

Pentru a păstra o relație cât mai bună cu trainerul, trebuie discutate înainte condițiile/nevoile pe care le are (logisitice – sala cum să fie, ce materiale are nevoie, cazare/masă dacă se desfășoară în afara localității). O bună practică în construierea relației este să trimiteți trainerului testimoniale de la participanți și un scurt feedback după training.

Cum evaluăm un training?

Am discutat din perspectiva a cinci componente la care să fim atenți când evaluăm un training: conținut, interactivitate, impact, trainer, organizare.
Câteva metode de cum am putea face asta:

  • > Discuții cu participanții.
  • > Feedback ”spontan”.
  • > Formular de evaluare.;
        1. Alte bune practici recomandate în cadrul întâlnirii:
        • > Un training ar trebui să țină între 4 ore și 7 zile, în funcție de obiective.
        • > Numărul optim de participanți 12-24.
        • > Procentul teorie-practică (30% teorie, 70% practică).
        • > Trainerul ar trebui să aibă experiență practică pe tema pe care ține traininguri, dar să fie și un bun formator.
        • > Să invităm trainerii pe la diferite evenimente
    1. Câteva exemple de posibile întrebări:

    • > Ce ai îmbunătăți la acest training?
    • > Ți s-a părut relevant conținutul?
    • > Ce ai putea aplica în următoarea x perioadă și unde?
    • > Dacă ai recomanda trainingul unui prieten, ce puncte tari i-ai împărtăși?
    • > Cum simți că a fost experiența trainingului?
    • > Cum simți că a fost experiența trainingului?
    • > Ce notă i-ai da traininerului și de ce?
    • > Ce ai învățat nou?
    • > Cum ți s-a părut cadrul de învățare?
    • > Cum ți s-au părut ceilalți participanți?

Leave a Reply