„A trebuit să plece mama ca să înțeleg și eu ceva”. Cu mâna dreaptă își dă jos ochelarii și își șterge ușor ochii cu degetele mâinii stângi. Pare mai mică și mai delicată stând în canapeaua albastră de pe holul din Learning House și nu pe scena teatrelor. Hainele negre contrastează cu părul cărunt și tuns scurt. Îmi dau seama că în fața mea stă omul Oana Pellea, nu actrița.
„Mama era foarte puternică. Mignonă, cu ochi verzi, era o olteancă ce avea un haz extraordinar. Am fost o familie foarte veselă. Câteodată mă gândesc că misiunea mea era să mă întâlnesc cu ei.”
Pentru Oana, părinții au fost cele mai importante persoane din viața sa. Au influențat-o foarte mult și nu neapărat prin vorbele lor. Lecțiile pe care le luăm de la părinți le luăm pur și simplu din modul în care și-au trăit viața. Bineînțeles, există oameni care te marchează prin simpla lor existență, „sunt ca niște aburi prin care treci”: îi întâlnești pentru 10 minute și îți schimbă cu totul percepția asupra vieții.
Cea mai frumoasă lecție este cum trăim noi și ce lăsăm în urma noastră, nu vorbele pe care le spunem, iar pentru asta este nevoie să fim conștienți de urma pe care o lăsăm. „Drumul cunoașterii este unul interior”, însă ceea ce vine odată cu această cunoaștere are efect și asupra oamenilor din jurul nostru, nu doar asupra noastră.
Unica persoană din viața noastră care este acolo 100% interesată și responsabilă, din momentul în care ne naștem până murim, suntem noi înșine. Dar pentru a ajunge la acel 100% trebuie să trăim cu adevărat, să vorbim din când în când cu noi înșine, să ne punem întrebări și să ne înțelegem noi pe noi. Iar pentru a ajunge să ne înțelegem noi pe noi este nevoie să ne pierdem și să ne regăsim, adică să pierdem concepția despre ceea ce suntem și să îmbrățișăm ideea că și la 50, și la 80 de ani putem avea surpriza să găsim ceva nou.
„Dacă mă întrebi acum cine sunt eu, habar nu am. Habar nu am cine este Oana Pellea, dar asta este frumusețea vieții, să descoperi. […] Seara, când te culci și închizi ochii, mai este cineva acolo care gândește”, deoarece curiozitatea este cea care te face să trăiești mai mult.
„Viața e pe zile” este unica replică pe care Oana a adăugat-o în scenariul piesei de teatru „Oscar și tanti Roz”. „E o replică a mamei mele” spusă în ultimele zile pe care le-au petrecut împreună. „E bine să îți faci planuri și să visezi, dar viața e pe clipe. E despre clipa asta care s-a și dus”, tocmai de aceea este important să trăim acea clipă, „să o stoarcem ca pe lămâie” și să fim conștienți 100% de viața noastră.
„Noi luăm viața ca de la sine înțeles. Dar nu e așa. E o minune!”
Într-una din acele ultime zile, „[mama] stătea și se uita pe fereastră și mi-a zis «Gagico, a fost foarte mișto». Dar ea și-a făcut viața frumoasă, chiar dacă i-a fost greu. Ăsta este și scopul vieții. N-are rost să pierzi anumite lucruri ca să îți dai seama de asta, chiar dacă omul este un animal ciudat care se trezește doar în situațiile mai puțin plăcute.”
Indiferent de modul în care alegem să privim lucrurile din viața noastră, vom ajunge să învățăm lecția pe care vrem noi să o învățăm, pentru că „devii acel lucru spre care îți îndrepți atenția”. Dacă pentru un moment vom alege să ne îndreptăm atenția spre ceea ce vrem să facem, sunt șanse mari să ajungem să atingem acel lucru la un moment dat, iar din clipa în care vom ști către ce să ne îndreptăm atenția, călătoria noastră prin viață devine mai frumoasă și mai palpitantă.
„Unii oameni dețin cheile lumii”, ne spune Oana, „așa cum copacii înfloresc frumos și nu știu că sunt frumoși”. Și cred că prin simplitatea vorbelor și modul în care și-a trăit viața, mama Oanei a fost unul dintre acei oameni care au deținut cheia către o lume mai frumoasă și a și reușit să transmită asta fiicei sale. Iar ea, dând mai departe aceste lecții de viață deschide la rândul său alte porți, însă folosind aceeași cheie: „Recunoștința că sunt aici, acum, este hrană pentru suflet”.
