Un curs care sprijină coordonatorii de programe educaționale în conceperea și implementarea conștientă și coerentă a acestora. Vom folosi concret strategii și instrumente capabile să reflecte cum funcționează de regulă un program și dacă satisfice nevoile identificate. Ne vom angaja concret în activități de formulare a obiectivelor, a resurselor, a activităților-input, a rezultatelor și a tehnicilor de măsurare a acestora. Vom învăța să cuantificăm schimbările comportamentale ale beneficiarilor, pe parcursul și la finalul programului și să dezvoltăm mecanisme de încurajare sistematică a acestora, în sensul de învățare vizibilă.

Prof’ alternativ
Oana Moraru este fondator și manager al Școlii Helikon, unul dintre proiectele de alternativă educațională privată din Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial). A absolvit Liceul Pedagogic și Facultatea de Litere în București. Este consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar și are 20 de ani experiență la catedră și parteneriate active cu școli și grădinițe în Europa.
Studenții alternativi participanți la acest curs:

Ada Barbu
Profesor@
Teach for Romania

Angela Dimișcă
Profesor@
Teach for Romania

Roxana Grosu
Resource Manager
@Misys

Diana Ionescu
Președinte @ASAFF

Ana Mircioagă

Matei Popilian
Associate Learning
Management Specialist
@Misys

Lavinia Mehedințu
Project Wizard
@Onlined;
HR @Bookster

Amalia Caraș
Local Team of Trainers
Coordinator ’15‐’16
@AIESEC București

Larisa Panait

Anny Mîndruță
Co‐founder &
Events Manager
@PlaYouth

Ana‐Maria Șpaiuc
Profesoară

Diana Morea
Business Incubation
Manager@Universitatea
Alternativă